Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu au suferit o umilință publică din partea prim-vicepreşedintelui Comisiei Europene! Frans Timmermans le-a spulberat scenariul prin care cei doi o acuzau pe șefa reprezentanței Comisiei Europene în București că dezinformează. Mai mult, Dragnea a acuzat-o pe Angela Cristea și în fața președintelui Klaus Iohannis.Timmermans le-a interzis celor doi președinți ai Parlamentului să mai meargă la presă când ”au impresia” că e dezinformat și să îl sune. El a subliniat că Angela Cristea face o treabă foarte bună. ”Şi sunt foarte mândru de ea”, a adăugat Frans Timmermans.
„Pentru că avem o activitate atât de intensă a reprezentanţei Comisiei aici în Bucureşti suntem foarte bine informaţi aici în privinţa a ceea ce se întâmplă. Nu vă faceţi probleme, suntem bine informaţi. Sigur, putem fi mai bine informaţi, lucrurile pot fi îmbunătăţite. Poate că nu avem toate informaţiile, dar informaţiile pe care le avem erau corecte. Le-am spus ambilor preşedinţi (n.r. ai celor două camere ale Parlamentului), data viitoare când aveţi senzaţia că înţelegem greşit sunaţi-mă direct. Nu mergeţi în presă. Sigur, puteţi să vă adresaţi presei, faceţi ce vreţi, dar de obicei funcţionează mai bine dacă mă sunaţi direct şi rezolvăm o problemă, dacă există. Vreau să vă spun direct că Angela face o treabă foarte bună, mă informeaza mereu și sunt foarte mândru de ea.”, a spus vicele CE.
Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, spunea, la învestirea Guvernului Viorica Dăncilă, că i-a arătat preşedintelui Klaus Iohannis minciunile transmise de şefa Delegaţiei Comisiei Europene la Bucureşti, Angela Cristea, tuturor comisarilor europeni, afirmând că acest lucru nu poate să rămână „netaxat”.
Comentariile portalului
@csm Vorba americanului m-ai prostit odată rușine ție m-ai prostit a doua oară rușine mie. Arădenii mulți au o gândire primitivă și mușcă prosteala (...)
Străbunicii mei din partea bunicului au trăit la Craiova... Eu m-am născut la Arad, părinții mei la Arad. Originile mele însă sunt așa: olteneș (...)
Dupa cum ati compus comentariul, sunt convins ca sunteti unul din aceia care arunca gunoaiele pe jos.