17 persoane au murit și 17 au dispărut după alunecările de teren din California | Foto
Numărul persoanelor decedate în urma alunecărilor de teren produse în sudul Californiei a crescut la 17, a anunţat şeriful comitatului Santa Barbara, Bill Brown, citat de DPA.
„Este o coincidenţă că se întâmplă să avem 17 decese şi 17 persoane dispărute”, a spus Brown într-o conferinţă de presă. „Nu credem că toate cele 17 persoane dispărute sunt cele pe care le avem la morgă”, a adăugat acesta.
Autorităţile nu au confirmat numele victimelor. Printre acestea se numără şi copii, conform purtătorului de cuvânt al departamentului de pompieri din comitat, Mike Eliasoon, citat de Xinhua.
Sute de pompieri şi alte persoane continuă căutările prin noroi şi resturile celor zeci de locuinţe distruse. Potrivit autorităţilor, circa 75% din zona devastată a fost verificată de echipele de intervenţie.

Sursa foto: Eliason Mike / ABC News
Zeci de persoane au fost salvate, au precizat autorităţile, unele dintre acestea fiind recuperate de pe acoperişuri, cu ajutorul elicopterelor.
În cursul zilei de miercuri, pompierii din Santa Barbara (SBCFD) au raportat, fără a oferi detalii, că mai multe corpuri au fost descoperite în noroi în timpul unei operaţiuni de salvare desfăşurate la Montecito, situat la nord-vest din Los Angeles. SBCFD a scris pe Twitter că a folosit câini pentru a căuta posibilele victime într-o zonă în care aflau mai multe case înainte ca ploile abundente să provoace alunecări de teren.
Serviciul de pompieri a postat, de asemenea, pe contul său de Twitter imagini în care se pot vedea cartiere îngropate sub nămol, case distruse şi drumuri devenite impracticabile din cauza noroiului şi a copacilor căzuţi.
#CAStorm – Firefighters rescue a girl who was trapped in Montecito following heavy rain and mudflow in the 300 block of Hot Springs Road. pic.twitter.com/tfUw0cDbXx
— SBCFireInfo (@EliasonMike) 9 ianuarie 2018
MAJOR FLOODING throughout Montecito. Multiple access points closed by trees, mud, rocks. Fire trucks with limited access. pic.twitter.com/RRHtDUYWyT
— John Palminteri (@KEYTNC3JohnP) 9 ianuarie 2018
Sudul Californiei a fost lovit în cursul zilei de luni de o furtună care a provocat ploi abundente ce au declanşat alunecări de teren în noaptea de luni spre marţi.
Majoritatea deceselor au survenit în Montecito din comitatul Santa Barbara, situată în apropierea regiunii mistuite în luna decembrie de incendiul Thomas, cel mai distrugător din istoria Californiei. În urma acestui eveniment în prezent nu mai există vegetaţie care să absoarbă apa şi să stabilizeze solul.

Sursa foto: Mike Eliason/Santa Barbara County Fire Department

Sursa foto: ABC News
Sursa: radioiasi.ro



















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)