Comunicat Adrian Todor, deputat PSD Arad





Deputatul PSD Arad Adrian Todor afirmă că primarul Gheorghe Falcă nu este interesat de preluarea Cetăţii Aradului de către municipalitate. Parlamentarul social-democrat a avut o întâlnire cu directorul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL), Andrei Ţurcanu, prezent zilele trecute la Arad, iar acesta din urmă a explicat că Primăria Arad nu a dorit să pună la dispoziţia ANL teren pentru locuinţe, motivând că nu există unul disponibil, deşi Primăria şi-a asumat prin protocolul cu Ministerul Apărării că va construi 250 de locuinţe pentru cadrele militare.
„Primarul Gheorghe Falcă doar mimează interesul pentru ca Cetatea Aradului să intre în circuitul civil. Se foloseşte de acest lucru doar în campaniile electorale, atunci când dă bine să abordezi subiecte de interes local. Apoi, le abandonează şi le scoate de la naftalină doar când îi folosesc în strategia politică. Administraţia Falcă s-a obligat, conform protocolului semnat cu Ministerul Apărării, ca militarii din Cetate să se relocheze la unitatea militară din Gai, care ar trebui modernizată din fondurile administraţiei locale, dar şi să realizeze un număr de 250 de locuinţe pentru cadrele militare, prin ANL. Agenţia a transmis Primăriei Arad o solicitare pentru atribuirea unui teren pe care ar urma să se construiască locuinţe. Administraţia condusă de Gheorghe Falcă a spus, însă, că nu există această posibilitate. Dacă administraţia locală a dat un asemenea răspuns solicitării ANL, mă întreb ce răspuns va da atunci când se va solicita teren pentru ridicarea locuinţelor destinate cadrelor militare şi de unde va găsi teren pentru a-şi respecta obligaţiile. Mai mult ca sigur acelaşi răspuns, întrucât interesul pentru introducerea Cetăţii în circuitul civil este doar mimat de Falcă şi PNL.
Administraţia liberală nu are de gând să îşi respecte partea de înţelegere, având în vedere că nici lucrările la unitatea din Gai nu au început. Gheorghe Falcă va ieşi în public şi va critica ministerul pentru că nu dă Cetatea Aradului, însă uită sau se face că uită atunci când vine vorba de obligaţiile pe care municipalitatea le are şi pe care nu le-a dus la îndeplinire. În mod normal, administraţia locală ar trebui să se achite de obligaţii şi să profite în mod inteligent de faptul că ministru al Apărării este chiar un senator de Arad”, a spus Adrian Todor, deputat PSD Arad.
Biroul de Presă al PSD Arad
Comentariile portalului
Lol. Fac (cenzurat de redactie) manifestatii... Intreb pt prosti - poate un presedinte sa scoata tara din UE si nato? Asa de capul lui?
== BLA BLA BLA == IAR S A TREZIT PUPAZA ASTA SA BATA CAMPII == JANINOO IA SA L IEI DE MANA PE FOSTUL OSPATAR SI SA MERGETZI LA BISTRITZA SA VEDETZI CUM (...)
== ARAD- ORAS == 12 MII DE BIPEZI AU VOTAT CU O PUTOARE CARE N A FACUT UN EURO IN 10 ANI -- SCARBA MI E == CA LUPENI == SI INCA 8000 DE BIPEZI AU VOTAT (...)