Arunca moloz ca la el acasă! A primit amendă de 1000 lei





Știri Arad. Cantități impresionante de moloz a descărcat un arădean în dimineața zilei de 17 iunie 2017, la capătul străzii Steagului, din cartierul Sânicolaul Mic. Nu mică i-a fost mirarea lui P.N. în momentul în care și-a dat seama că a fost surprins de polițiștii locali ai Serviciului Ordine și Liniște Publică, aflați în patrulare prin zonă, tocmi pe când descărca molozul dintr-un camion marca Iveco. Pentru că a încălcat prevederile Legii 211/2011(* republicată*), privind regimul deșeurilor, P.N. a fost sancționat contravențional cu o amendă însumând 1.000 de lei.
Poliția Locală Arad lansează un nou apel către toți cetățenii municipiului, atrăgându-le atenția asupra consecințelor nerespectării prevederilor legale privind regimul deșeurilor. Totodată, cetățenii care sunt martori ai unor astfel de încălcări ale legii, sunt rugați să le sesizeze la numărul de telefon al dispeceratului Poliției Locale Arad: 0257-939 (apel gratuit).
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)