Falcă și Bibarț au ajuns în biroul lui Bolojan, la Oradea, pentru „negocierea” contractului cu RER! Primăria ocolește răspunsurile la întrebările Special Arad





Știri Arad. Am trimis în numele redacției Special Arad, luni, zece întrebări pe adresa Primăriei, prin intermediul acestora încercând să lămurim mai multe aspecte cu privire la desemnarea firmei RER Ecologic Service Oradea ca și operator pentru salubrizarea municipiului. Am primit astăzi răspunsul și, cum ne așteptam, reprezentanții Primăriei Arad refuză să răspundă la majoritatea întrebărilor noastre, oferindu-ne explicații altele decât cele cerute de noi. Se pare, iar sursele noastre sunt sigure, că primarul Falcă și viceprimarul Bibarț au făcut o vizită fulger, săptămâna trecută, la Oradea, acolo unde, în biroul domnului Bolojan, s-au întâlnit cu reprezentantul RER Ecologic Service, punând la cale contractul supus aprobării CLM, miercuri.
Înainte de a vă invita să aflați cum dezinformează (ocolind, cu nonșalanță, răspunsurile) publicul reprezentanții Primăriei Arad, vă rugăm să vă uitați atenți pe cele două tabeluri pentru a realiza diferența de prețuri aplicate în Arad și Oradea de firma RER.
Iată întrebările noastre, însoțite de răspunsurile Primăriei Arad:
Confirmati semnarea unui contract de prestare a serviciului public de salubrizare stradală și de deszăpezire în municipiul Arad cu SC RER Ecologic Service Oradea?
Nu. Semnarea contractului de prestare a serviciului public de salubrizare stradală și de deszăpezire în municipiul Arad va avea loc doar după aprobarea acestuia de către Consiliul Local al Municipiului Arad.
Care a fost modalitatea de atribuire a contractului și baza legală?
Modalitatea de atribuire a contractului: după organizarea procedurii de licitație deschisă în cadrul căreia nu s-a depus nicio ofertă conformă, rezultatul fiind anularea licitaţiei. S-a organizat negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare conform art. 104 lit. „a“ din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice : „Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere fără publicarea prealabilă a unui anunţ de participare pentru atribuirea contractelor de achiziţii publice/acordurilor-cadru de lucrări, de produse sau de servicii într-unul din următoarele cazuri: dacă în cadrul unei proceduri de licitaţie deschisă ori licitaţie restrânsă organizate pentru achiziţia produselor, serviciilor sau lucrărilor respective nu a fost depusă nicio ofertă/solicitare de participare sau au fost depuse numai oferte/solicitări de participare neconforme, cu condiţia să nu se modifice în mod substanţial condiţiile iniţiale ale achiziţiei şi, la solicitarea Comisiei Europene, să fie transmis acesteia un raport;“
În ce zi (data) a avut loc negocierea?
Negocierea s-a desfăşurat în perioada 31.05-09.06.2017
Care sunt firmele care au participat la procedură?
Ofertanţii care au participat la licitaţia deschisă pentru atribuirea contractului de salubrizare stradală şi deszăpezire sunt următorii: Asocierea S.C. BRAI –CATA S.R.L.- S.C. CONSULT SOC CENTRUM S.R.L., S.C. ACTIV SALUBRITATE S.A., S.C. POLARIS M HOLDING SRL, şi S.C. RER ECOLOGIC SERVICE ORADEA S.A. (Noi nu i-am întrebat ce firme au participat la licitație, ci ne refeream la firmele care au fost chemate la negociere! Asta e prima jonglare a unei întrebării pentru că… probleme!- Nota redacției)
Care au fost criteriile de alegere a ofertanților?
Cerinţele pentru ofertanţi au fost: operatori economici care desfăşoară activitate de salubrizare stradală, licențiat A.N.R.S.C., deţinerea autorizaţiei de mediu pentru activităţile care fac obiectul contractului de servicii, îndeplinirea normelor de poluare a utilajelor de măturare mecanică. Oferta societăţii SC RER Ecologic Service Oradea SA a fost respinsă din motive tehnice care ţin de SEAP. Deşi a îndeplinit cerinţele de calificare şi a depus o propunere tehnică conformă, nu s-a putut finaliza evaluarea. (Din nou, noi întrebam despre negociere și ei ne-au răsouns despre licitație – Nota redacției)
Pe ce perioadă se va derula contractul?
Durata contractului este până la data de 31.12.2017 inclusiv, cu posibilitatea de prelungire până la data de 30.04.2018 inclusiv.
Care sunt operațiunile de salubrizare pe care operatorul le va derula?
Operațiunile de salubrizare pe care le va derula operatorul sunt:
1. măturat manual străzi şi trotuare
2. măturat echanic străzi şi trotuare
3. spălatul şi stropirea căilor publice
4. întreţinerea curăţeniei
5. golirea coşurilor de gunoi
6. răzuitul rigolelor
7. dezafectarea depunerilor necontrolate de deşeuri pe domeniul public
8. încărcatul şi transportul deşeurilor stradale
9. curăţarea şi transportul zăpezii de pe căile publice şi menţinerea acestora în funcţiune pe timp de polei şi îngheţ.
Negocierea s-a organizat fără modificarea substanţială a condiţiilor iniţiale ale achiziţiei prin licitaţie deschisă, respective în aceleaşi condiţii.
Care sunt tarifele pentru fiecare operațiune de salubrizare inclusiv deszăpezire cu care va opera societatea câștigatoare?
Nr. crt. | Denumire operație | Unitate de măsură tarif | Valoare tarif
(fără TVA) |
Valoare tarif (cu TVA) |
1 | Măturat manual | Lei/1 000 mp | 21,78 | 25,92 |
2 | Măturat mecanic | Lei/1 000 mp | 8,06 | 9,59 |
3 | Întreținere curățenie | Lei/1 000 mp | 7,64 | 9,09 |
4 | Golit coșuri stradale pentru gunoi | Lei/mc | 7,51 | 8,94 |
5 | Răzuit rigole | Lei/mp | 0,18 | 0,21 |
6 | Transport deșeuri stradale in depozit | Lei/tonă | 14,68 | 17,47 |
7 | Dezafectare depozite necontrolate de deșeuri | Lei/tonă | 169,84 | 202,11 |
8 | Spălat stradal | Lei/1000 mp | 34,05 | 40,52 |
9 | Spalat stradal cu solutie | Lei/ 1000mp | 464,06 | 552,23 |
10 | Stropit stradal | Lei/1 000 mp | 4,56 | 5,43 |
11 | Curățare manuală a zăpezii | Lei/mp | 0,28 | 0,33 |
12 | Curățat mecanic zăpada, pluguit | Lei/1000 mp | 5,11 | 6,08 |
13 | Combatere polei cu clorură de calciu soluție | Lei/1000 mp | 43,92 | 52,26 |
14 | Combatere polei cu clorură de sodiu | Lei/1000 mp | 16,54 | 19,68 |
15 | Combatere manuală a poleiului cu clorură de sodiu | Lei/mp | 0,04 | 0,05 |
16 | Transportat zăpadă și gheață | Lei/mc | 10,11 | 12,03 |
17 | Incarcat zăpadă și gheață | Lei/mc | 5,58 | 6,64 |
18 | Curățat de gheață și zăpadă a gurilor de preluare a apelor pluviale | Lei/buc | 1,51 | 1,80 |
19 | Spălat manual străzi și trotuare | Lei/mp | 0,17 | 0,20 |
20 | Combatere polei cu clorură de magneziu | Lei/1.000 mp | 28,04 | 33,37 |
21 | Combatere polei cu amestec clorură de sodiu și nisip | Lei/1.000 mp | 21,66 | 25,78 |
22 | Măturat mecanic trotuare | Lei/1000 mp | 13,03 | 15,51 |
Care este valoarea contractului?
Valoarea contractului până la 31.12.2017 inclusiv, este până în sumă de 10.048.380 lei fără TVA, la care se adaugă TVA în sumă de 1.909.192,20 lei. Valoarea maximă a contractului, care include și eventualele servicii suplimentare este până în sumă de 13.397.840 lei, fără TVA, la care se adaugă TVA în sumă de 2.545.589,60 lei
Care sunt tarifele ofertate de fiecare participant la procedură pe fiecare operațiune de salubrizare distinctă, inclusiv pe ctivitatea de deszăpezire?
Nu este cazul.
Ei bine, iată mai jos prețurile cu care operează RER Ecologic Service în Oradea și comparati-le cu cele pe care Falcă ni le-a băgat pe gât, fără licitație, prin (cică) negociere, în Arad:
Sursa foto: newsar.ro
Comentariile portalului
din pacate nu este doar o poveste…este cosmarul realitatii in care ne regasim foarte multi…
Parasca a fost profesor pentru sute, poate chiar mii de politisti din intreaga lume. Ce cauta el in politica?
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)