UTA, la final? Echipa lui Marțian, aproape de retrogradarea în fotbalul județean!





Final de poveste? Așa se pare… Buzunarele goale ale lui Marțian au dus clubul arădean FC UTA la falimentul total. Echipa nu a fost programată pentru meciul de mâine de la Motru pentru că nu a plătit cinci baremuri de arbitraj și, în plus, nu se găsesc nici măcar bani de deplasare…
FC UTA a acumulat o datorie de 35.000 de RON la FRF pentru baremurile de arbitraj. Păsuiți de atâtea ori în ultimele etape, arădenii nu au mai avut acest noroc și pentru jocul de mâine de la Motru. Deși Federația le-a acordat o clemență de 14.000 de RON, în sensul că dacă s-ar plăti 21.000 ar putea fi programați, Marțian, Catanzariti și ceilalți nu au de unde să scoată acești bani.
Astfel, UTA va pierde prin neprezentare acest joc, iar dacă până sâmbătă la meciul cu Olimpia nu se găsesc banii de care scriam mai sus, atunci va pierde și al doilea meci prin neprezentare și automat va fi retrogradată în fotbalul județean!
Ce înseamnă asta? Sfârșitul! Acest club, și așa în insolvență, urmează a fi desființat, pentru că nimeni nu v-a dori să reînceapă de jos ceva care, și așa, nu mai există, FC UTA nemaiavând dreptul ca din vară să folosească sigla și numele de UTA.
Oricum, chiar și matematic, FC UTA este deja retrogradată în liga a treia, dar prin desființarea Coronei s-a eliberat un loc pentru sezonul viitor al ligii secunde. Astfel, șanse mai se găseau…
„Noi ne-am fi dus pentru că vrem să jucăm, dar nu sunt bani. Trebuie plătiți 21.000 la FRF și mai trebuie și vreo 20-30 de milioane (n.r. lei vechi) pentru deplasare. De unde? Nu are nimeni…”, spune Bogdan Apostu, unul dintre liderii vestiarului la acest club.
Juniorii nu vor mai avea ocazia să joace încă un joc în acest eșalon, ei având deja programat un meci amical la Sântana.
Comentariile portalului
L-ați auzit pe Simi Geo sau pe cineva din staful lui de campanie să protesteze sau sa ia poziție față de închiderea Astra vagoane marfă? Cam atât î (...)
In fine,se gaseste un politruc roman sa adopte,cel putin declarativ,masuri ce guvernul ungar le-a adoptat deja,cu un mediu succes,insa orientate spre o protectie sociala reala (...)
Vreau sa știu dacă sunt angajat