Șefa unei clinici private, capul unui grup infracțional organizat. Ce le făcea aceasta, împreună cu alți 17 medici și asistente unor pacienți suferinzi de epilepsie?
Conform procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, 17 medici şi asistente din judeţele Vaslui şi Bacău, proprietara unei clinici private şi un instructor auto, acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, fals intelectual şi instigare la fals au fost trimişi, miercuri, în judecată, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Toţi sunt acuzaţi că ar fi facilitat mai multor persoane care sufereau de afecţiuni grave obţinerea fişelor medicale necesare examenului pentru permisul de conducere.
Ancheta în acest caz a fost începută după ce preşedintele Colegiului Medicilor Vaslui, dr. Mioara Daşcău, a depus o plângere la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, acuzând faptul că se eliberează fişe medicale unor pacienţi care suferă de afecţiuni grave, fără ca măcar să fie consultaţi, printre pacienţi numărându-se şi persoane care suferă de epilepsie.
Potrivit anchetatorilor, totul ar fi fost pus la cale de proprietara unei clinici private din Bacău, care a deschis în urmă cu câţiva ani un punct de lucru la Vaslui.
sursa: mediafax


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)