Hoții au prădat un cunoscut club din Arad! „Au venit la pont!” (FOTO)





Știri Arad. Viața de noapte din Arad tinde să dispară. Cluburile au rămas puține, terasele – prin voia administratorilor locali – se închid la miezul nopții, astfel că în curând vom fi nevoiți să ne mulțumim cu televizorul, număratul banilor pe timp de ploaie și cu somnul imediat după ce ne culcăm… găinile (cei care au…).
Așa cum spuneam, cluburile din Arad au rămas puține. Nu ne încumetăm la o statistică, dar riscăm să afirmăm că le poți număra pe degetele de la două mâini, dacă nu chiar de la una… Dar și cele care mai supraviețuiesc cad pradă hoților.
Club Nerv, cel din curte de la McDonalds, a fost prădat de hoți. S-a întâmplat în urmă cu câteva zile, chiar mai mult de o săptămână, dar pagubele s-au văzut doar curând. A fost furată o stație de muzică (asta în cazul în care ne-am exprimat corect), dar și toți sateliții de sunet din incintă.
„Au venit la pont. Au știut că Dorel, patronul, este plecat în concediu și atunci au acționat. Au furat o stație Hiwatt și toți sateliții de sunet”, spune un apropiat al patronului.
Anunțul a fost făcut și de solistul Flavius Stuhuleț, „Fly”, care a postat pe Facebook și fotografia cu stația furată, dar și un mesaj prin care ne roagă să distribuim anunțul pentru a ajuta la prinderea… prăduitorilor. „Fly” este direct implicat, stația Hiwatt fiind chiar proprietatea lui.
Comentariile portalului
Nu se potriveste absolut deloc aceasta apropiere politica - biserica. De ce nu a fost reprezentat Aradul de un doctor bun sau de un profesor de calitate sau un inginer (...)
Toți candidații la alegerile prezidențiale sunt cu Dumnezeu în gura, nu știu dacă și în suflet. Lipsește cel mai cel dintre toți, acela care adaugă (...)
= DUPA CE AU LUAT LUMINA ACUM INAPOI LA FURAT -- ASTA I CRESTINISMUL LA HAIMANALELE POLITICE ARADENE -- SCARBA MI E -- PANA SI CEREMONIA IN SINE A FOST O (...)