Adrian Baciu trăiește prin fiul său Andrei! FC Ceala și foștii colegi de la Romvest nu l-au uitat pe „cel mai bun dintre noi” (FOTO)





Au trecut câteva luni de la tragedia care l-a luat dintre noi pe fostul fotbalist de la Romvest și UTA, Adrian Baciu. O secundă tristă a transformat fericirea Nicoletei, a fiului Andrei și a mamei fotbalistului într-o mare tragedie…
Acum, la final de an, arădenii au arătat că nu și-au uitat valorile, și în principal colegul, sau familia acestuia. Liviu Vilagoș și Gabi Opitz au organizat un meci în memoria lui Adi Baciu, joc în care s-au întâlnit cei de la FC Ceala cu foștii colegi ai lui Adi de la Romvest și UTA.
Andrei și-a primit cadourile care în mod normal i le-ar fi dat tatăl său… Ne-a arătat că încă de mic știe să lovească bine mingea, Adi trăind prin fiul său atât de drag. Pe marginea terenului era Feri Tisza, cel care în multe momente din viață i-a fost ca un tată lui Adi, dar și colegilor săi de generație, Botiș, Todea, Panin, Butunoi, Ciubăncan, Ciba, Mogoșanu, Drăgan și alții. Ei spun cu toții că Adi a fost „cel mai bun dintre noi”, el fiind primul care a debutat, la doar 17 ani, pentru echipa deseniori a clubului UTA.
Bogdan Loredan, ajutat la cele două margini de Roland Opitz și Paul Radu au oficiat un meci plăcut, cu faze curate și goluri multe. A fost 5-3 pentru Romvest, punctele înscrise avându-i ca autori pe Botiș, Todea și Ciubăncan, de trei ori, pentru Romvest, respectiv Mihuța și Poienaru, de două ori pentru FC Ceala.
Romvest: Jurcan, Mogoșanu, Botiș, Bier, Hărduț, Mateiaș, Todea, Mărginean, Mihai Gagu, Alin Drăgan, Ciba, Ciubăncan, Țicală, Baciu II, Butunoi ( accidentat). Au lipsit Marin Lupaș și Ioan Ienciu, cei care au înființat această echipă.
FC Ceala: Răzvan Stanciu, Lucian Dănilă, Gabi Opitz, Nanu, Bogdan Sime, Husa, Oprescu, Păunoiu, Mihuța, Vilagoș, Poienariu și Seba Țițca.
Repriza a treia s-a desfășurat în curtea fratelui lui Dan Stupar, cel care a sacrificat un porc din care s-au înfruptat mulți dintre cei care au fost prezenți la evenimentul dedicat lui Adi Baciu.
Să îți fie țărâna ușoară Adi!
Mai multe fotografii în galeria de mai jos
Comentariile portalului
Aha, dacă realizarilee sunt în funcție de datele dan biblie, probabil că autostrăzile se vor face până la apoca lipsă! Aia mare, sau mică, nu mai contează...
Poate nu ar strica să vă documentați ceva mai atent. Veți putea observa că procesiunile ortodoxe legate sau inspirate din viața lui Iisus (deci, inclusiv drumul crucii) (...)
Sa-mi spuna cineva de ce acesti calugari copiaza Via Dolorosa de la Romano Catolici. Biserica Ortodoxa nu are " Drumul Crucii" inclus in randuiala bisericeasca . In nici o carte de cult (...)