Cândva, pionierii cădeau în joacă, bucurându-se de clipele frumoase. Acum cade clădirea… la propriu!





Pe vremuri era cunoscut drept Palatul Pionierilor, ca mai apoi, după căderea regimului, numele să i se schimbe în Palatul Copiilor. Frumoasa clădire de pe Bulevardul Revoluției pare a avea astăzi termenul de „palat” doar în bătaie de joc. Starea în care se află e atât de deplorabilă, încât și-ar merita mai degrabă numele de „Ruina Copiilor”.
Astăzi și-a mai pierdut o bucată din „corp”… Echipajele Poliției Locale, Protecției Civile și pompierii au securizat, pentru moment, zona. Niciun rănit, din fericire. Dar cum este posibil să se lase totul doar în mâinile sorții? Sute de arădeni se perindă prin fața aceastei clădiri în fiecare zi. Mulți din ei, copii, intră în interiorul ei. Iar starea în care se află clădirea nu este de azi, sau de ieri. Nu, este de ani buni. Am semnalat, demult deja, starea jalnică în care se află, alături de atâtea alte clădiri impunătoare ale orașului, în articolul „Atenție, cade Aradul!”. Au trecut luni bune de-atunci. Șapte, mai exact. Situația este neschimbată. Tot ce se poate face, pare-se, e să se pună tăblii cu „atenție, cad ornamente” și să se spere la o minune, să se repare singure clădirile…
Trist. Nu doar că ne batem joc de patrimoniul nostru, ci și de siguranța vieții arădenilor. Pentru cât timp?!
Comentariile portalului
Ramane de vazut ce va fi dupa instalare, dezastrul e iminent oricum, vom vedea cum se potriveste guvernarea unei tari cu administrarea unui oras sau judet dar cat timp accepta( (...)
Falcă e mult mai mult decât bolojan Uitați vă la Cum arată Aradul față de Oradea de ce nu este pomenit și numele acestui ctitor de Arad el (...)
Să ne ferească Dumnezeu că acest imbecil să ajungă prim ministru să nu i dați prostului puterea că s a văzut cât de Răzbunător este