Cine joacă la Satu Mare? UTA, în fața unui nou episod demn de cascadorii râsului!
Un club cum este UTA nu mai poate atrage decât prin scandaluri sau episoade demne de cascadorii râsului. Altfel, falimentul bate la ușă iar retrogradarea este ca și rezolvată.
„Vrem să jucăm noi, seniorii. Pentru onoare, pentru acest club dar și pentru noi că nu ne cade bine să fim inactivi o perioadă așa mare de timp”, spunea Apostu imediat după victoria cu Motru. Cu acest lucru nu pare a fi fost de acord, și nu e nici acum, cel care se erijează într-un patron neplătitor, adică Adrian Marțian.
Clujeanul vrea ca la Satu Mare să joace din nou juniorii, așa cum s-a întâmplat la Reșița și la Oradea. La partida cu FC Bihor chiar au fost scene halucinante, cu seniorii aflați în tribune cu tot echipamentul la ei, iar juniorii în teren, evoluând în culori albastre pentru că nu exista un alt echipament complet! Scena de la Oradea s-ar putea repeta miercuri, la Satu Mare, dar pentru asta Marțian trebuie să scoată ceva bani din buzunar. Asta pentru că seniorii se pare că sunt sprijiniți chiar de Giovanni Catanzariti, care dorește să îi ajute să facă deplasarea încă de mâine, cu o zi înaintea jocului și în plus au și echipamentul complet. Pentru ca juniorii să facă deplasarea, Marțian trebuie să asigure banii de transport, dar se pare că buzunarele nu îl prea ajută.
Părăsit de Cătălin Barbu, care și-a dat seama într-un târziu de penibilul situației, Marțian este aproape de a fi lăsat cu ochii în soare și de Dorin Micșa. Acesta a stat pe bancă la partida cu Motru și chiar a afirmat celor din jurul său că „nici pe Motru nu i-am fi bătut cu juniorii”. Uau, ce constatare! Într-adevăr, la nivelul ligii secunde juniorii nu pot câștiga chiar cu niciun adversar. Așa că Micșa pare hotărât să-i sprijine pe seniori să facă deplasarea și chiar să intre pe teren contra Olimpiei, miercuri, la Satu Mare. Peste toate acestea, Apostu, Neagu și compania nu mai iau deloc în seamă doleanțele lui Marțian, astfel că ei se prezintă la ora meciului la stadionul Olimpiei.
Scenele sunt oricum de analele fotbalului, la un club la care – cel puțin în acest sezon – chiar fotbalul a fost cel care a lipsit cu desăvârșire.
Comentariile portalului
== CLAAAR -- FALCA A ARANJAT -- EL I A SPUS CA ORICE PROST POATE SA SI LANSEZE BALIVERNELE LA ARAD -- SCARBA MI E . SUNT TARE CURIOS CE PUPIKURISTI VOR (...)
Dacă exista astfel de carduri de parcare eliberate nejustificat cei care le folosesc trebuie amendați iar cardul confiscat. Legea e simplă: au dreptul la un card de parcare gratuit (...)
= NICI DRK NU SE MAI BAGA MERCENAR LA STAPANIRE . OM FARA MESTESUG FARA DUMNEZEU == TINERE FI INTELIGENT -- HARROW -LONDRA TE ASTEAPTA --22 MII ROMANI COMPACT --ESTI CA LA CLUJ == (...)