50 de bani. Sau, poate, doar 25

    de Valer Mărginean | 28 iunie 2022, 9:32 AM | Opinii

    0

    (foto: politics.md)

    Probabil tot românul a auzit de vouchere – mă rog, cu excepția participanților la „Vax populi” și a celor care încă așteaptă să le vină rândul – și mulți spre foarte mulți chiar au folosit așa ceva. Deci nu are rost să spunem că acestea sunt cupoane (fizice sau virtuale) cu o valoare prestabilită (garantată de o anumită entitate) și o destinație clară, dar și cu o valabilitate determinată. Desigur, voucherele sunt, în primul rând, instrumente de marketing pentru comercianți prin care aceștia încearcă să-și fidelizeze clienții (cumpărători), oferindu-le diferite avantaje. Acum însă ne interesează mai mult cele prin care guvernul își face marketingul.

    Printre cele mai cunoscute și folosite de români sunt cele de vacanță, probabil și pentru că așa se numesc, vouchere de vacanță. Nu știu dacă se mai practică un astfel de „marketing” guvernamental în UE, dar este clar că-i o măsură bolnavă și discriminatorie. Firesc ar fi ca guvernul să se preocupe de întreaga populație a țării, nu doar de bugetari, de exemplu, pentru că doar ei beneficiază de astfel de vouchere de vacanță, deși nu doar ei participă, prin taxe și impozite, la crearea fondului din care sunt plătite aceste vouchere. La fel de firesc ar fi ca guvernul să se preocupe de asigurarea posibilității întregii populații de a se relaxa în vacanță (concediu), fără pomeni numite vouchere, acordate doar unei categorii de români. Salarii și pensii decente, din care să se poată trăi fără teama zilei în care vin facturile și așa mai departe.

    La fel de discriminatorii sunt și alte vouchere, de dată recentă, acordate unor români cu venituri foarte mici, pentru cumpărarea de alimente, adică un fel de cupoane ale foamei, de cartele cu valoare, aruncate bieților oameni, o singură dată. Probabil, după o vreme vor număra iarăși săracii țării și supraviețuitorilor li se vor mai da niște cartele rebotezate.

    Suntem, așadar, guvernați prin vouchere. Practic, voucherele sunt singura soluție a guvernului în fața crizei. Și nu pentru că România nu ar avea oameni capabili să găsească soluții adevărate, ci pentru că politica, la noi, nu este nicidecum o „specialitate”, care să necesite anumite competențe celor care o practică. Or, guvernul este un fel de umbră neagră, în formă de mână prin care politicul administrează țara. Nu cum știe, ci cum vrea. Și, ca un blestem pe capul nostru, de fiecare dată politicul vrea doar ce vor anumite grupuri de interese. Prin urmare, adevărații specialiști nu au loc în guvern.

    Revenind la ideea de voucher și la formele acestora, trebuie să spunem că România are o istorie ceva mai veche a acestor forme de „marketing”. Cei care au apucat să se „bucure” de binefacerile comunismului din vremea lui Gheorghiu-Dej își mai amintesc de cartelele pentru pâine, de exemplu, care se eliberau angajaților, lunar,  sub forma unei foi tipărite cu un fel de timbre, ce se decupau și, împreună cu banii, se predau la magazin. „Timbrele” astea erau de culori diferite – galben pentru un sfert de pâine de 1 kg, roșu deschis pentru jumătate de pâine. Dar și pe vremea lui Ceaușescu am avut parte de astfel de „vouchere”, ba pentru pâine, ba pentru carne, unt sau zahăr… Doar că astea nu se decupau, ca acelea ale lui Dej, ci se bifau. Așa că n-am cuvinte să le răspund cum se cuvine celor care încă mai spun că Ceaușescu a fost bun și patriot.


    „Voucher” pentru pâine, din septembrie 1989
    Sursa: republica.ro

    Ultima „mare” găselnită a guvernului tricolor condus de generalul Ciucă este tot un fel de voucher, în valoare de 50 de bani pe litrul de combustibil, că-i benzină, că-i motorină. 50 de bani, adică o cutie cu chibrituri, dacă găsim un magazin care le vinde la bucată, sau vreo trei șaibe mai mici de 10 ori tot cam atâtea șurubele. Sau, cam 55 mililitri de benzină. Deci, mai nimic, atât înseamnă ieftinirea asta, oricum valabilă pentru trei luni.

    Ca să ne înțelegem: prețul la combustibil nu a fost plafonat, nici corectat (Doamne ferește!) în raport cu prețul petrolului, inclusiv cel românesc (adevărat, este doar cam 25% din necesar, dar diferența asta ar putea totuși conta cât de cât, poate chiar mai mult decât „fisa” de la guvern). Nici nu s-au redus TVA și acciza, incluse în prețul combustibilului, care reprezintă 41% din prețul de la pompă și merge la buget (nivel probabil mai mic și în Franța, și în Spania, cele două țări pomenite de premier că ar fi aplicat același tip de „vouchere” pentru combustibil).

    Interesant este că guvernul nu dă decât jumătate din acest nou „voucher”, adică 25 de bani, cealaltă jumătate urmând să fie negociată cu distribuitorii. Care ar putea fi de acord sau nu, caz în care ieftinirea de 50 de bani, anunțată prin „ordin de zi pe unitate” de premierul-general, va fi doar de 25. Ca în Franța și Spania, nu? Cu siguranță, nu! Că asta-i treabă curat românească.

    Ce-i drept, specialiștii pe care i-am invocat mai sus m-ar putea trage de mânecă, spunându-mi că acum nu se putea renunța nici la TVA, nici la acciză pentru că ar adânci și mai mult deficitul bugetar. Ar avea dreptate, dacă ne raportăm strict la acest moment și la această temă. Acesta este, de altfel, motivul pentru care UE nu putea fi de acord cu astfel de reduceri. Doct cum îl știm, președintele schior a amintit despre refuzul UE de a accepta reduceri de TVA și accize, dar nu a pomenit nimic despre deficit. Probabil știa că urma să fie întrebat, în acest context, despre creșterile de salarii în sectorul bugetar. Care înseamnă un efort bugetar mult mai mare decât cei 25 de bani pe litrul de combustibil și, evident, generator de deficit bugetar.

    Ei, aici este, de fapt, marea noastră problemă: risipa bugetară. Îmi este greu să cred că într-o situație de criză ca aceasta în care ne aflăm acum era absolut necesar să fie crescute indemnizațiile primarilor și viceprimarilor și a salariilor celorlalți bugetari vizați de mărire. Revin la ideea de inechitate și întreb: de ce doar o parte din populație trebuie să suporte efectele crizei?

    La fel de greu îmi este să cred că era absolut necesară suplimentarea numărului de angajați în ministere, ca să nu mai pomenesc de numărul acestor ministere care ar sufoca și o economie serioasă ca a Germaniei. De ce trebuia să i se facă Gabrielei Vrânceanu-Firea-Pandele un minister cu 200 de angajați?

    Sigur, ar mai fi de vorbit și despre investițiile făcute de mântuială, care tot risipă bugetară înseamnă, iar asta, după o altă risipă, împlinită la licitații. Dar și despre evaziunea fiscală, probabil cea mai mare din Europa, despre averile ilicit dobândite și neatinse de cineva deși multe dintre acestea au fost obținute tot din mârșăvii bugetare. Dacă tot sunt atâția angajați prin ministere și agenții, de ce nu sunt verificate marile averi? De ce nu sunt impozitate adevăratele averi obținute de maneliști și de ceilalți „entertaineri” de la nunți și botezuri? Sau, nu în ultimul rând, profesorii pentru meditații? Probabil domnul președinte – care, dacă vă mai amintiți, a spus că și-a cumpărat cele cinci sau șase case din banii obținuți din meditații – ne va spune că… UE nu ar fi de acord cu astfel de măsuri. Deși, cred că nici măcar el n-ar avea atâta tupeu.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    2 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.