42.000 euro pentru „Inspir Arad”, un proiect scump, inutil și, mai presus de toate, imbecil





Dacă inițial au fost plănuite 24 de filme de promovare a unor povești și oameni care să cinstească numele orașului nostru, iată că autoritățile locale au dat undă verde firmei bucureștene OCN să facă în total 40 de filme sub egida „Inspir Arad” și să se ocupe de conținutul de pe pagina de Facebook cu același nume, totul pe ideea unei campanii de branding pentru Arad. Ceea ce au și făcut… fără să realizeze că, prin propagarea unor informații eronate de-a dreptul stupide, și-au bătut joc de imaginea orașului nostru.
Din informațiile pe care le-am obținut de la Centrul Municipal de Cultură și Centrul Cultural Județean, se pare că proiectul a ajuns la final. Toate cele 40 de filmulețe ar fi gata, echipa (formată din 7 persoane, în frunte cu regizorul Tedy Necula) și-ar fi luat echipamentele și ar fi plecat înapoi la București. Cazarea și masa le-a fost asigurată de CMCA, din bugetul Aradului, timp de 30 de zile, cheltuielile acestea ridicându-se la aproximativ 35.559 lei (19.500 lei cazarea, respectiv 16.059 lei masa).
Costurile pentru realizarea filmulețelor au fost acoperite atât de CMCA cât și de CCJA, prima plătind un total de 12 filmulețe (aproximativ 74.400 lei), iar cea de-a doua instituție plătind pentru restul de 28 de filmulețe (90.800 lei).
Cât de mult a meritat alocarea a 42.000 de euro (200.800 lei), căci la atât s-au ridicat în total cheltuielile, e greu de stabilit, dar nu imposibil.
În ceea ce privește vizibilitatea proiectului, trebuie să specificăm că în afară de proiecția a trei, patru video-uri în momentele dintre concertele din cadrul festivalului Open Air din vară, nu ne-a mai fost dat să ne „întâlnim” vreodată cu ele.
În plus, Special Arad a monitorizat îndeaproape proiectul, de-a lungul acestor câteva luni și surprizele – din păcate neplăcute – nu au încetat să apară.
Ca să o spunem pe șleau: Inspir Arad pare ceva făcut de mântuială. Iar pagina de Facebook… e un dezastru!
Chiar dacă filmulețele în sine sunt filmate și montate profesionist, conținutul lor nu e nimic excepțional, multe sunt banalități (în sensul că prezintă subiecte cunoscute de toți arădenii), altele sunt advertoriale deloc subtile pentru anumite companii private (o agenție de turism, o fabrică), iar în ceea ce privește pagina de Facebook – mediul principal prin care se promovează în ziua de astăzi ceva – putem spune fără niciun ocoliș că este un dezastru, conținând foarte multe informații incorecte, care nu cinstesc defel imaginea orașului și care, poate, impresionează doar pe cei care nu au nici cel mai elementar nivel de cultură generală (de la peșteri din alt județ, prezentate ca find în județul nostru, la clădiri din alte orașe ale țării sau chiar ale altor țări, prezentate ca fiind la noi în municipiu).
„Toate informațiile de pe pagina de Facebook Inspir Arad sunt publicate de solicitantul proiectului – OCN Smarketing”, ne-a informat CCJA. Noroc că este urmărită de doar 4400 de utilizatori.
Arcul de Triumf din Piața Reconcilierii nu este un arc în miniatură, este un grup statuar de mari dimensiuni, numit „Arcul de Triumf”. Cuvântul „miniatură” ne face, pe de altă parte, să căutăm prin piață o replică a lui, mică, de vreo 10 sau 20 de centimetri!
E greu de crezut că cineva poate să creadă că descrierea pe care o citesc despre Ștrandul Neptun face referire la anul 2019. Mai degrabă ne punem sare pe rană, amintindu-ne de anii de glorie ai acestui loc, în urmă cu 20 de ani.
„Inspir Arad” ne lasă de înțeles că cetatea Aradului ar fi fost una dintre cele mai mari închisori ale Imperiului Habsburgic, în care, alături de francezi capturați în războaiele napoleoniene, ar fi fost deținuți și Horia, Cloșca și Crișan. Textul însă este pe cât se poate de incorect, iar cine l-a scris nu cunoaște defel rolul istoric al Aradului, plasând în oraș evenimente care au avut loc cu decenii înainte altundeva.
Încă o eroare rușinoasă, tot de natură istorică. Prima breaslă din Arad fiind aici ilustrată cu însemne de breaslă greșite, cele din imagine aparținând breslei din Sibiu, respectiv Sighișoara.
La postarea despre „Peștera de Cristale” au făcut-o rău de oaie, întrucât ea se află de fapt în Bihor.
Apoi, încă o greșeală, tot cu o peșteră. „Peștera Liliecilor” despre care ei spun că este în județul Arad este prezentată cu o fotografie care arată, de fapt, peștera Meziad, din județul Bihor.
Postarea cu ceainăria ne-a dat complet cu minus, nu că nu ar exista locul respectiv, ci că, dintre toate localurile din oraș au ales să o prezinte doar pe aceasta. Nu ne înțelegeți greșit, nu avem nimic cu localul, însă nu pricepem dacă este normal să i se facă reclamă din bani publici. Dacă da, oare nu ar vrea și celelalte localuri să aibă acest privilegiu?
Postarea cu „Mica Vienă de pe Mureș” credem că este cea care ne-a uimit cel mai mult, fiind peste înțelegerea noastră cum se poate confunda un palat din Viena (Palatul Hofburg) tocmai cu Palatul Kohn din Arad. Mica Vienă ca Mica Vienă, dar nu seamănă chiar așa de mult!
Evenimentul prezentat mai sus, Festivalul de Muzică Americană și Jazz, nu s-a organizat anul acesta. De fapt, el nu se mai organizează din 2015, așa că nu vă entuziasmați pentru șansele de a vă reîntâlni cu el în 2020!
Și un ultim exemplu, deși ar mai fi și altele, dar deja plictisim, e chiar prima postare pe care am observat-o, în 12 iulie, ca fiind un total „epic fail”. După cum puteți observa, în fotografie este Bulevardul Dragalina din Timișoara și nu Bulevardul Dragalina din Arad.
Reamintim „decât” atât: 42.000 euro.
Comentariile portalului
Odihna vesnica !!
Deci, infradtructura orașului e legată de sărbătorile religioase!?
Imi cer scuze,poate gresesc ,fara sa tin partea soferului si facand abstractie de functie,din video nu vad cu ce a gresit omul? Se pregateste sa intre in locul (...)