Tradiții de iarnă și parada portului popular, la Consiliul Județean Arad (Program)





Comunicat. Tradiții de iarnă este un eveniment prin intermediul căruia ne dorim să promovăm produsele locale locali și să facilităm interacțiunea cu producătorii de vin din podgoria Miniș-Măderat, oferind vizitatorilor posibilitatea de a discuta direct cu vinificatorii și de a avea acces la informații valoroase și resurse educaționale care le pot îmbogăți cunoștințele despre vinuri, de a învăța mai multe despre procesul de vinificatie și, nu în ultimul rând, de a întâlni alți pasionați de vinuri.
Evenimentul, organizat de Consiliul Județean Arad prin Centrul Cultural Județean Arad, cu sprijinul Centrului Național de Informare și Promovare Turistică, va avea loc în perioada 13 – 15 decembrie, pe platoul din fața Consiliului Județean Arad, și, pe lângă târgul propriu-zis, vizitatorii se vor putea bucura de momente artistice susținute de artiști cunoscuți de muzică populară din județul Arad, precum și de o paradă a portului popular, care reunește ansambluri, dubași și reprezentanți ai primăriilor din județ.
Program
Platoul din fața Consiliului Județean Arad
Vineri, 13 decembrie – Duminică, 15 decembrie
Orele 12.00 – 22.00
Târg de produse locale
Vineri, 13 decembrie
Ora 19.00
Grupul „Arădenii Juniori”
Călin Timiș
Viorel Papuc (nai)
Sâmbătă, 14 decembrie
Ora 15.00 – Parada portului popular
Ora 19.00 – Grupul „Arădenii Împreună”
Duminică, 15 decembrie
Ora 18.30
Alexandra și Lucian Drăgan cu formația
Diana Selagea
Comentariile portalului
Nu am negat acceleraționismul și nici nu.mi-am propus să "lupt" cu el. Pur și simplu, deocamdată nu m-a convins. Da, bine ziceți, să mai așteptăm
Da, este o întrebare cu sens. Dar în toate direcțiile. Una este istoria și cu totul alta modul în care propaganda și ideologia se folosesc ulterior de ea. Și (...)
D-le Marginean. Ar trebui sa asteptam macar un an sa vedem cum e cu accelerationismul asta care de fapt este tendinta specifica globalistilor schwabisti de la WEF si nici Musk (...)