vineri, 8 noiembrie, 2024

Special Arad Logo

    „Arad LiterArt” s-a încheiat cu o discuție între Florin Iaru, Dan Mircea Cipariu și Ioan Matiuț la Colegiul „Moise Nicoară”

    de Raluca Medeleanu | 9 octombrie 2024, 6:04 PM | Cultură | Educaţie

    0

    Miercuri, 9 octombrie, peste o sută de elevi s-au întâlnit cu scriitorii Florin Iaru, Dan Mircea Cipariu și Ioan Matiuț, în Sala festivă a Colegiului Național „Moise Nicoară”, unde au asistat la discuții despre literatură dar și despre viață, în ultima zi a seriei de evenimente educative Arad LiterArt.

    Campania proliteratură „Arad LiterArt” s-a desfășurat în perioada 7-9 octombrie în mai multe școli arădene, dintre care amintim Colegiul Național „Elena Ghiba Birta”și Colegiul Național „Vasile Goldiș” din Arad,  Liceul Teoretic „Jozef Gregor Tajovsky din Nădlac, Liceul Teoretic „Gheorghe Lazăr” din Pecica și, nu în cele din urmă, Colegiul Național „Moise Nicoară” din Arad.

    La „Moise Nicoară”, la ultima întâlnire din cadrul acestei ediții, Florin Iaru, ale cărui texte se află în manualele școlare, a vorbit fermecător despre imaginar în relație cu bârfa și minciuna/ personajele și faptele lor. Dan Mircea Cipariu a povestit întâmplări cu scriitori și lumile cărților. La rândul său, Ioan Matiuț a încurajat implicarea elevilor în concursurile propuse de „Arad LiterArt”.

    Florin Iaru este unul dintre cei mai cunoscuţi poeţi ai generaţiei optzeciste. A fost unul dintre membrii proeminenţi ai „Cenaclului de Luni” condus de Nicolae Manolescu. A fost vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor în perioada 1995-1996. A realizat şi a prezentat emisiuni de cultură la postul naţional de televiziune şi la TVR Cultural. Face parte din echipa redacţională a săptămînalului Caţavencii. A debutat cu volumul de poezii Cîntece de trecut strada (Albatros, 1981), apoi, alături de Mircea Cărtărescu, Traian T. Coşovei şi Ion Stratan, a publicat Aer cu diamante (Litera, 1982). Alte volume: La cea mai înaltă ficţiune (Cartea Românească, 1984), Înnebunesc şi-mi pare rău (Cartea Românească, 1990), Poeme alese (Aula, 2002), Tescani 40238 (volum colectiv, Image, 2000), Poveşti erotice româneşti (volum colectiv, Trei, 2007), Prima mea beţie (volum colectiv, ART, 2009), Povestiri cu final schimbat (ART, 2013). La Editura Polirom a mai publicat Fraier de Bucureşti (2011, 2015) şi o povestire în volumul colectiv Scriitori la poliţie (2016). Poemele sale au fost incluse în antologii din Germania, Italia, Anglia, Franţa, Spania, Statele Unite, Rusia etc.

    Dan Mircea Cipariu este un poet care îmbină suprarealismul și observația jurnalistică, lider și promotor cultural.  Cipariu este autorul multor volume de versuri, între care Hai să ne-ntâlnim pe site sâmbătă seara / www.hai.ro (1999), Mahalaua de azi pe mâine. Poeme trăite de Dan Mircea Cipariu & Traian T. Coșovei (2000), Virusul romantic. Acum cu 20% mai multă poezie (2001), sunt eu maria petrarca rilke. adevărata biografie a mariei dante spinoza (2004), Tsunami (2006). Singurătatea vine pe facebook (2012) etc. A publicat și o serie de cărți experimentale, volume colective, coordonând antologii de referință. Alte scrieri ale sale: Sunt pur din ce în ce mai pur (2002), Timișoara în trei prieteni- Dan Mircea Cipariu, Robert Șerban, Mihai Zgondoiu, cu o pre/postfață de Șerban Foarță și Florin Iaru și două desene de Suzana Fântânariu (2003) s.a. Are un doctorat în filologie. De aproape un deceniu organizează „Gala Tinerilor Scriitori / Cartea de poezie a anului” și patronează cea mai importantă agenție de știri culturale: „Agenția de Carte”. Nimic notabil nu se întâmplă în București – fără Cipariu. Premii: Premiul USR (Asociația Scriitorilor din București), Premiul POESIS (2004).

    Poetul Ioan Matiuț este unul dintre organizatorii campaniei „Arad LiterArt”, fiind totodată și membru al Uniunii Scriitorilor din România, al PEN Club România și director al editurii arădene Mirador și redactor al revistei de cultură Arca. Are o prezență constantă în viața culturală a Aradului: lecturi publice, simpozioane, lansări de carte etc. Poeziile lui au fost traduse în engleză și multe alte limbi, fiind premiat ca poet de Uniunea Scriitorilor din România, Asociația Presei Literare și a Editurilor din România (A.P.L.E.R.), Primăria Arad, Principesa Margareta a României, revistele Convorbiri literare și Semne.

    ***

    Campania LiterArt este o inițiativă educativă propusă de Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean Arad și Inspectoratul Școlar Județean, care are ca scop promovarea literaturii vii, în școlile și județul Arad, prin concursul de literatură „reStart literar”, dar și prin ateliere de scriere creativă, conduse de scriitori.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 0 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.