marþi, 7 mai, 2024

Special Arad Logo

    30 de sancțiuni pentru nerespectarea măsurilor de protecţie într-o singură zi, la Arad

    de Special Arad | 10 octombrie 2020, 1:11 PM | Coronavirus | Știri Arad

    0

    În ziua de 9 octombrie 2020, sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Arad, Inspectoratul de Poliție Județean a desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun. Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.

    Au fost verificate 158 restaurante, terase, unităţi tip fast-food, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, precum și 75 de mijloace de transport în comun.

    Pentru abaterile constatate au fost aplicate 30 sancţiuni contravenţionale în valoare de 11.500 de lei, în baza Legii 55/2020 privind măsurile de protecţie individuală, toate pentru nerespectarea măsurilor de protecţie dispuse în această perioadă.

    ​„Recomandăm cetățenilor să respecte în continuare normele de igienă și de conduită sanitară, măsurile de distanțare fizică şi să poarte masca de protecţie, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe cei din jur.

    ​Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare tuturor instituțiilor cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus”, tansmite purtătorul de cuvânt IPJ Arad.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.