Exact în seara de dinainte de anunțul oficial al eșecului proiectului „Arad – Capitală Culturală Eurpeană” le-a potrivit fabulosul scenarist care se ocupă, din partea lui Dumnezeu, cu telenovelele la politicieni: exact în seara când am fost declarați, noi, ăștia, „oile, berbecii, măgarii și câinii din turma condusă de Falcă”, oficial submediocri s-a produs întâmplarea asta.
Ne gândim așa… ca niște ziariști de caracter ce ne pretindem a fi, că lumea care ne citește fidel sau infidel ar fi păcat să nu afle despre ce s-a petrecut într-un living al unei reședințe de lux populată cu personaje din „high-class”-ul arădean… nu atât pentru savoarea mondenă a culiselor de budoar cât  pentru faptul că întâmplarea asta, cum să zicem?… salvează telenovela, o scoate din banalul alcov de carton presat al promiscuității (cum zicea mituitorul lui Ioțcu, Alin Pătrașcu, despre curvele de la Județean), o sublimează în fabulă și mai că o introduce în categoria marilor capodopere despre infidelitate, pe raft cu Madame Bovary, Anna Karenina… în caz că s-o găsi în Aradul ăsta un Flaubert sau un Tolstoi.
Ne-ar da ăștia titlul de „Capitală Culturală” hors-concours dacă am scoate pe piață un roman care să graviteze în jurul a ceea ce s-a petrecut în acel living pe 10 decembrie, 2015… în seara de dinainte de a afla, de la o comisie avizată, că ni-s proști… cu Falcă și cu Ando în frunte! Ecranizată dac-ar fi, am lua Cannes-ul… cel puțin la categoria can-can.

Sinopsis

Deci, chef. Ziua cuiva din high-class. Iubi e prietenă de familie… nu se poate să n-o inviți… e „din decor”. Da-i spui: „fato, te rog… abține-te să vii cu faraonul… că știi că suntem vecini cu faraoana și știi și că nu-i ok să vă găsească împreună aici!” Asta, mică și credulă, „nuu, că Iubi e plecat, oricum, la București… dragul de el, cultu` lu` Iubi :*” „Bine, măi, așa să rămână!” – zice gazda.
Cei 12, cu Iubi cu tot, și-au văzut de treabă și, timp de câteva ore, petrecerea s-a derulat… cum se derulează petrecerile astea de bogătași plictisiți… complimente fade pentru „reușita în viață” a fiecăruia, bârfe din zona „care s-o mai dus pe tobogan dintre dușmanii noștri comuni”, pleonasme gen „planuri de viitor” și te pup pe portofel… Până la momentul fatidic… un „T Zero” al evenimentului de la care încolo, cum zicem, somnul conversației a început să nască fabule.
„Zbing” telefonul lui Iubi, so, într-un moment de tăcere parcă special ales de regizorul invizibil al frivolității noastre… În aer a început să se simtă miros de fitil ars și… iaca bomba – exact bomba de care se temeau gazdele… „băgami-aș picioarele în ea de treabă, că am bănuit că se-ntâmplă asta”, a și zis unul… „Nu-mi spune că faraonul e jos și guiță că vrea sus!” – mai că a implorat-o amfitrionul… la care Iubi s-a albit la față și a mieunat un „Haai… vă rog… numai puțin stă, și plecăm!… Pliiiizzz!”… pliz pă dracu… ce naiba să-i mai faci ireparabilului care lucrează mână-n mână cu iminența?!
Zmeul a intrat val-vârtej pe ușă… mai că a dat-o de perete, cum îi stă bine unui zmeu și, tot ca un zmeu, a urlat la publicul curios de totalmente altceva: „Yes! Am câștigat titlul de Capitală Culturalăăăă!” „Hai, mă, ne lași?” – nu i-a zis nimeni suficient de tare încât s-audă, iar dacă tot n-a auzit, a început un delir despre „să vezi ce de bani o să vină… să vezi tu acuma alegeri câștigate la prima strigare… să vezi contracte…” și tot așa… zeci de minute în șir… vorbind numa-n plezneli care chiar nu interesau pe nimeni… nici măcar acolo… sau mai ales acolo… inadecvând, cu obstinația prostului fudul, discursul la context de i-a umplut pe toți de pihe. Până se-nervează unu… personaj-cheie pe care nu-l cunoaștem, dar căruia-i mulțumim pentru spontaneitate, pentru că fără el, povestea degenera într-o banalitate nepublicabilă… se enervează, ia problema într-o mână și telefonul în cealaltă și-i trimite un sms Faraoanei personal: „Hai să-ți recuperezi craiul… că pe noi ne-a obosit!” – citește asta pe ecran și…
Șiii…
Faraoana apare direct la ușă, numa-n halat și papuci de casă… de ăia flaușați, cu iepurași sau ceva… după ce își împlântă degetul în sonerie, până la a se proțăpi în ușă durează cât o respirație tremurată… iar asistența se face la față precum cuburile din whiskey. După alte câteva secunde de panică, în care omuleților practic li s-a derulat toată povestea de amor infidel prin fața ochilor, intră home-grown-ninja cu părul prins a război… măria-sa ambetată și cu onoarea nereperată practicând următorul gen de discurs:
„Bă, parașută! Bă, zdreanță de muiere! Bă, distrugătoare de familii! Pupăzo, fraiero, bagaboanto”… în tot felul a făcut-o Faraoana ninja pe Iubi lu`bărba-su, scuipându-i în freză invective ce l-ar face să roșească până și pe un interlop proaspăt ieșit după 8 ani de pușcărie. Pe parcursul unui recital de 20 de minute (din care, dacă ai scoate cuvintele ce nu pot fi scrise decât sub sancțiunea legilor privind protecția sfinților, mai rămâi cu 19 minute și 55 de secunde… respectiv vreo 5 cuvinte… și alea, cu greu permise de CNA – și numai după 12 noaptea, pe anumite canale specializate în chestii interzise), zeița blondă la bază, dar brunetă în simțiri, a spălat pe jos cu adversara sa de dormitor, și-a tăvălit încă-husband-ul oficial prin toate mocirlele posibile și imposibile, etalând o erudiție de profesor universitar de folclor argotic în a-i sudui pe amândoi deodată, separat și pe bucăți.
Ei bine (sanchi „bine”), la un momet dat Iubi a obosit să tot fie înjurată… așa… ea cuminte stând pe canapea, cu priviri de căprioară atacată de o armată călare. S-a ridicat în piciorușe și a dat să părăsească incinta… sătulă să mai spere aiurea ca Iubi să intervină și, „ca bărbatul”, să pună capăt odioasei tirade a marțafoaiei. Atâta i-a trebuit faraoanei-ninja! Cu o directă superb plasată în barba concurentei de dormitor conjugal, a proiectat-o pe draga de ea direct în clanța ușii de ieșire, de i s-a umflat, instantaneu, la asta falca… dublu decât o falcă normală i s-a umflat instantaneu, frate. Nu fără să-și luxeze mâna… ce-i drept (dovadă că, totuși, dă rar cu pumnul)… dar a fost o lovitură demnă de analele pugilismului de sufragerie de la noi și de pretutindeni!
Iubi a mai apucat doar să se rostogolească pe scări în încercarea de a scăpa cu viață de pe urma atacului… Cu fularul prins de (scuze pentru repetiția inerentă a acestui substantiv comun) falcă, a tăiat-o pe ușă și… dusă a fost… de nu mai știu despre ea nimic nici fetele de la club de-atunci.
Căci Faraoana… într-un gest care va fi fost exprimarea perfectă a Victoriei, a maternității și a feminității de leoaică rănită, pansată totodată, și-a luat la braț Faraonul și l-a dus acasă: la copil, la bradul de Crăciun și la alte activități mult mai demne de un cap de familie și de oraș, nu-i așa?, decât escapadele cu fufa la Milano & smth. like that.

Ceea ce, cum ziceam, scoate din derizoriul monden povestea, mântuie liricul în epic și îi dă veleități de fabulă… dacă nu chiar de parabolă mistică.
Hopa-mistică… vorba lui James Joyce.

Epilog

La plecare, afară, în licărirea palidă a lunii în Săgetător, într-un gest de supremă satisfacție și ca un fel de încununare a victoriei supreme a femeilor însurate asupra amantelor parcă, Faraoana a scos un cuțit nimeni nu știe de unde și i-a tăiat cauciucurile mașinii nesimțitei de ea!
Nu mai știe nimeni cum a ajuns Iubi acasă la ea sau la cine… căci tuturor li se va fi fost rupt filmul :)

Andrei George, 5 ianuarie 2016, 3:00 PM