vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    InclusivComunicat Mihai Fifor, liderul grupului PSD din Senatul României

    de - | 14 septembrie 2016, 3:16 PM | Undeva

    0

    „Aşa cum am promis, încă de săptămâna trecută, Organizaţiilor patronale ale Transportatorilor, social-democraţii au completat şi votat Proiectul de lege privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule. Rolul Parlamentului este să legifereze”, a declarat Liderul Grupului PSD din Senatul României şi Preşedinte al Consiliului Naţional PSD, Mihai Fifor.

    De la tribuna Parlamentului, senatorul social-democrat, Mihai Fifor, a precizat faptul că: „Încă din dată de 16 mai, Proiectul de Lege RCA a fost înaintat Senatului. Nu ne interesează ce va face mâine Guvernul Cioloş şi nici nu ne interesează faptul că are pe ordinea de zi o Ordonanţă de Urgenţă, exact pe aceeaşi tema. Pe noi ne preocupă doar să ne respectăm promisiunea în faţă oamenilor”.

    Legea RCA a trecut de votul Senatului cu 74 de voturi “pentru”,  5 “împotrivă” şi 8 abţineri.

    „Este o propunere legislativă extrem de importantă, pentru milioane de români. Legea a fost trimisă Guvernului, pentru un simplu aviz, încă din iunie şi nici până acum, Executivul nu a formulat un punct de vedere. Acum Proiectul de Lege RCA a primit şi Raportul din partea Comisiei Buget-Finanţe din Senat, în pofida opoziţiei PNL, care a boicotat lucrările Comisiei de Buget. După votul colegilor senatori, Legea RCA pleacă spre dezbaterea şi votul Camerei Deputaţilor”, a declarat  Viorel Arcaş, preşedinte al Comisiei Buget-Finanţe din Senatul României

    Interesul societăţii civile şi patronale pentru Legea RCA a fost unul foarte mare, drept dovadă şi sutele de amendamente transmise Senatului.

    Legea RCA vine cu un sistem bonus malus îmbunătăţit, contractul RCA se va stabili pe baza tarifului de referinţă, actul va putea fi întocmit şi în rate, pe o perioadă de minimum 1 lună. Asigurătorul îşi poate pierde licenţa dacă nu achită plata daunei în termenul stabilit de lege. Cartea verde va fi achitată doar de către şoferii care părăsesc ţară. Proiectul de lege RCA mai are în vedere şi înfiinţarea unei societăţi, cu capital de stat, care să asigure piaţă concurenţială în acest domeniu.

    Social-democraţii, iniţiatori ai acestei Legi extrem de importante pentru cel puţin 6 milioane de asiguraţi, speră că proiectul va trece, în regim de urgenţă şi la Camera Deputaţilor. După ce a primit votul în Senat, proiectul de lege al PSD, privind Poliţa RCA pleacă spre Camera Deputaţilor, care este decizională în această problema.

    Aceasta este prima reglementare a poliţei RCA printr-un proiect de Lege.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 3 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.