vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    InclusivComunicat Clubul Elevilor Liberali arădeni (CEL Arad)

    de - | 5 martie 2016, 7:39 PM | Undeva

    0

    Elevii liberali i-au învățat pe arădeni semnificația numelor

    Potrivit calendarului Organizației Națiunilor Unite (ONU), în fiecare an, pe data de 5 martie, este celebrată „Ziua Internațională a Învățării Semnificației Numelui”. Astfel, Clubul Elevilor Liberali arădeni (CEL Arad), a organizat sâmbătă o acțiune prin care să-i ajute pe arădeni să învețe semnificația numelor pe care le poartă.

    Tinerii elevi membri ai Clubului Elevilor Liberali Arad, coordonați de către Cătălin Filea, au beneficiat, în organizarea acțiunii, și de sprijinul voluntarilor organizației Inițiativa Tinerilor, coordonați de către Mihai Francisc.

    „În primul rând aș vrea să spun că mă bucură faptul că acțiunea noastră a fost primită cu zâmbetul pe buze de arădenii pe care i-am întâlnit pe străzile orașului. Oamenii au îmbrățișat inițiativa noastră și au ascultat cu mare atenție care este semnificația numelui lor. Reacția lor față de inițiativa noastră a fost mai bună decât ne așteptam în momentul în care ne-am propus să demarăm această acțiune. Aș vrea să le mulțumesc, în numele meu și al colegilor mei din CEL Arad, voluntarilor organizației Inițiativa Tinerilor, care ne-au sprijinit în organizarea acțiunii noastre. Cu singuranță vom mai organiza astfel de acțiuni cu care să venim către arădeni”, a declarat Cătălin Filea, organizator al acțiunii și coordonator al Clubului Elevilor Liberali arădeni (CEL Arad).

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.