joi, 28 martie, 2024

Special Arad Logo

    Ziua Justiției va fi sărbătorită și la Arad. Vezi ce pregătește Tribunalul

    de Special Arad | 13 mai 2015, 3:20 PM | Știri Arad

    0

    În anul 1994, a fost instituită „Ziua Justiţiei”, care se organizează anual în prima duminică a lunii iulie.

    Tribunalul Arad a marcat această zi prin întocmirea şi comunicarea prin intermediul presei a bilanţului activităţii instanţei, manifestări extinse având loc în anul 2012, când s-au împlinit 140 de ani de la înfiinţarea Tribunalului Arad, ocazie cu care a fost prezentată şi lucrarea „Momente din evoluţia Tribunalului Arad (1872 – 2012)”.

    Pentru acest an ne-am propus o altă abordare a acestei zile, anume prin lansarea către cetăţeni, ca beneficiari ai justiţiei ca serviciu public, a invitaţiei de a exprima un punct de vedere cu privire la activitatea instanţelor din Arad (tribunal, judecătorii), care să cuprindă şi aşteptările pe care le au de la acestea. Demersul nostru are la bază rezultatul Sondajului de opinie realizat în anul 2014 în colaborare cu Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad privind „Percepţia comunităţii arădene asupra sistemului de justiţie” care ne încurajează să anticipăm buna credinţă a celor care vor dori să ni se adreseze pe această cale.

    Adresele de contact: Municipiul Arad, strada B-dul General Vasile Milea, nr. 2 – 4, jud. Arad;  fax:  0257/251700; e-mail: [email protected].

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.