sâmbãtã, 20 iulie, 2024

Special Arad Logo

    Judecătorii arădeni intră în vacanță. Ce dosare se vor judeca

    de Special Arad | 20 iunie 2024, 10:27 AM | Știri Arad

    0

    Comunicat Tribunalul Arad. Biroul de informare şi relaţii publice din cadrul Tribunalului Arad este abilitat să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

    Pe durata vacanţei judecătoreşti legale, 01 iulie – 30 august 2024, stabilită prin art. 170, alin. 1, din Regulamentul de Ordine Interioară al instanţelor judecătoreşti, aprobat prin Hotărârea nr. 3243/2022 a Consiliului Superior al Magistraturii – Secţia pentru Judecători, la Tribunalul Arad şi Judecătoria Arad, compartimentele care desfăşoară activităţi cu publicul, Registratura, Arhiva şi Biroul de informare şi relaţii publice vor avea program cu publicul de luni până vineri, între orele 8:30-10:30.

    Preluarea actelor pentru aplicarea apostilei se va efectua de luni până vineri, la registratură,  în intervalul  orar 08:30 – 10:30, iar eliberarea actelor apostilate se va efectua de luni până vineri în intervalul orar  11:00 – 12:00, la registratură.

    Începând cu data de 02 septembrie 2024, compartimentele care desfăşoară activităţi cu publicul vor funcţiona după programul normal.

    Precizăm că, în perioada vacanţei judecătoreşti vor fi judecate numai procesele pentru care legea prevede soluţionarea de urgenţă şi cu celeritate.

     

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    0 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.