Ziua Internațională a Cărții pentru copii și tineret, marcată la Bibliotecă cu o lectură deschisă, online
Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad invită scriitorii de carte pentru copii/tineri la o lectură deschisă, într-o întâlnire on-line. Provocarea este adresată scriitorilor arădeni, dar și celor din țară și chiar din afara ei, și va avea loc vineri, 2 aprilie 2021, ora 19:00, de Ziua Internațională a Cărții pentru copii și tineret.
Considerată adesea ca fiind gen minor, Cenușăreasa literaturii, scriitura destinată copiilor, adolescenților, trece, de o bucată bună de vreme, mai ales în România, printr-o criză în ceea ce privește producerea și editarea ei. Asta nu înseamnă că nu se scrie și nu avem autori foarte buni pentru copii și tineri. Asta înseamnă că avem încă puțini și că încă se scrie prea puțin la nivelul de performanță așteptat.
Despre literatura pentru copii și rolul ei educativ-recreativ, scriitoarea Ana Ardeleanu afirmă următoarele:
„Literatura pentru copii nu se scrie uşor. E dificil de păstrat un echilibru, o măsură, în ceea ce priveşte acest tip minunat şi special de creație literară. Orice scriere, în acest sens, trebuie să fie credibilă şi atractivă pentru copii. Adesea, unele încercări sunt lipsite de acel adevăr care izvorăşte dintr-o autentică pătrundere în spiritul şi în tainele copilăriei. Ca să fii credibil, e nevoie de talent în primul rând, apoi de o adecvată căutare a subiectelor, de aducerea acestora în prezent. Desigur, literatura pentru copii ar trebui scrisă doar de cei hăruiți. Azi avem mare nevoie de împrospătarea ei”.
Vineri, la ora prânzului, responsabilul și amfitrionul atelierului literar, Lucia Bibarț, va face public linkul de conectare la întâlnire pe pagina de Facebook a Bibliotecii „A.D. Xenopol”, pe grupul de Facebok a Ligii Scriitorilor Arad și pe pagina ei personală de Facebook. Se pot conecta toți cei ce iubesc poveștile sau textele pentru adolescenți, indiferent de vârstă și de locație.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)