sâmbãtã, 3 octombrie, 2026

Special Arad Logo

    Biblioteca, Vin la curte și Fără Zahăr: rețeta unei seri frumoase de toamnă pentru sute de arădeni | Video

    de Raluca Medeleanu | 3 octombrie 2026, 12:16 PM | Cultură | Știri Arad

    0

    Vineri seara, Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” a fost, pentru mai multe ore, unul dintre cele mai animate locuri din Arad. Un număr foarte mare de oameni i-au trecut pragul, transformându-i sălile și curtea într-un spațiu în care s-au întâlnit cărțile, arta, muzica, vinul și, mai ales, bucuria.

    A fost Noaptea Bibliotecii Arădene, o seară în care copiii, părinții și bunicii, cu mic cu mare, au fost invitați să redescopere biblioteca și toate nestematele ascunse pe rafturile ei, dar și să participe la ateliere, spectacole și experiențe pentru toate vârstele.

    Seara a început în Grădina de Lectură cu spectacolul „Fata babei și fata moșneagului”, după Ion Creangă, prezentat de Teatrul Dollo.

    Apoi, biblioteca a prins viață în toate spațiile sale. Cei mici au avut parte de ateliere de creație (oferite de membrii Asociației de artă Ion Andreescu) și au putut asculta povești, în timp ce adolescenții și adulții au putut descoperi expoziții, activități interactive, lumea Manga, tehnologia, radioul, podcasturile și chiar o mică incursiune în criminalistică, prin „CSI Biblioteca”.

    biblioteca octombrie 2026

    Un loc aparte l-a ocupat expoziția „Memoria timpului”, de la Colecții speciale. Publicul a avut ocazia să vadă cărți și documente de patrimoniu, inclusiv volume rare din secolul al XVIII-lea, dedicate botanicii și zoologiei. Tipărite în germană și franceză, cărțile provin din importante centre editoriale europene precum Viena, Weimar, Tübingen, Leipzig și Berna și fac parte din patrimoniul bibliotecii arădene. Într-o lume în care trăim tot mai mult pe telefoane, întâlnirea cu aceste cărți vechi de câteva sute de ani a fost, poate, una dintre cele mai frumoase invitații la întoarcerea spre valoarea obiectului numit carte.

    În același timp, în curtea bibliotecii s-a desfășurat o altă poveste (care continuă și sâmbătă seara). O nouă ediție „Vin la curte”, organizată de Asociația A13, a adus în prim-plan vinul de pe meleagurile arădene și tradiția Podgoriei Miniș-Măderat, iar atmosfera artistică a fost completată de expoziția lucrărilor pictorului arădean Bogdan Țigan, dar și de desenele copiilor realizate în cortul de pictură oferit de Acasă Imobiliare.

    vin la curte biblioteca

    La ora 19:30, a venit și momentul central al serii: trupa Fără Zahăr. Cântecele bine cunoscute, în care se amestecă ironia, satira și observația fină a vieții de zi cu zi, în accentul irezistibil de Dorohoi, au stârnit râsete și aplauze intense, iar concertul s-a potrivit perfect cu atmosfera relaxată a evenimentului dedicat vinului.

    A fost, până la urmă, o seară în care două lumi s-au întâlnit într-un mod plăcut. Biblioteca, cu poveștile și comorile sale, și curtea, cu vin, muzică și artă.

    @specialarad.ro Noaptea Bibliotecii Arădene 2026 #biblioteca #bibliotecaarad #farazahar #arad #specialarad ♬ original sound – Special Arad

    Citește și: VIDEO: Un deceniu de LNI. Flashmob, recunoștință pentru profesorii pensionați și diplome pentru 500 de elevi performanți ai Liceului Național de Informatică · Special Arad

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.