Ziua Colegiului „Elena Ghiba Birta”, înainte de grevă. Parcul Eminescu a devenit, pentru câteva ore, o imensă curte a școlii





Precum majoritatea școlilor din Arad, și Colegiul Național „Elena Ghiba Birta” Arad este astăzi în grevă (cu un procent destul de mare, 90% – detalii, aici), însă vinerea trecută a fost o zi de sărbătoare: ziua Sfinților Împărați Constantin și Elena, adică Ziua Școlii, în semn de omagiu adus patroanei spirituale, Elena Ghiba Birta.
Vineri, 19 mai, s-a organizat o manifestare dedicată elevilor școlii într-un loc mai puțin obișnuit pentru astfel de evenimente, dar potrivit pentru o serie de activități în sistem nonformal – ateliere (workshopuri) cu tematici diverse.
Parcul Mihai Eminescu a devenit pentru câteva ore o imensă curte a școlii, cu sute de elevi și profesori care au participat la activități sau au organizat concursuri pentru colegii lor, majoritatea purtând tricouri cu însemnele școlii.
Activitățile atelierelor au fost inițiate și coordonate de cadre didactice ale școlii sau de partenerii din comunitate. Elevii au fost invitați la experimente chimice spectaculoase, cursuri de prim ajutor, desene pe asfalt, schiuri pe iarbă, cântece la chitară, dezbateri, de exemplu cu tema „să-i înțelegem pe nevăzători”, oră de nutriție, pictură pe față, machiaj, guess paper, karaoke, ritmogramă, dansuri populare, kangoo jumps, turneu de șah rapid, jocuri de societate, voluntariat și educație nonformală.
Ziua Școlii a fost o zi de educație altfel, la 104 ani de la începutul educației în limba română în școală, educație prin activități nonformale, care s-au adăugat altor activități de același fel desfășurate în săptămâna Școala Altfel, în perioada 15-19 mai 2023.
Comentariile portalului
CÂT DE CREDIBILĂ ESTE ACESTĂ DUDUIE? INTELIGENTĂ NU ESTE, REA ȘI INFLUENTĂ,DA! ÎN ARAD ȘI-A FĂCUT O GAȘCĂ CARE O SUSȚIN ȘI PE CARE I-A (...)
NU VA ESTE RUSINE???????????????? SISTEMUL MEDICAL DIN ARAD E PE BUTUCI: MEDICI EXTREM DE SLAB PREGATITI PROFESIONAL,ASISTENTE IMPERTINENTE SI LA FEL DE SLAB PREGATITE,MANCARE PROASTA SI PROST PREGATITA( (...)
nu incercati sa manipulati votul. votul este suveran.