Zimandu Nou se modernizează de la o zi la alta: „În fiecare lună a anului precedent s-au derulat lucrări de modernizare”

    de Special Arad | 21 ianuarie 2022, 2:19 PM | Administraţie

    0

    Comunicat. Una dintre cele mai active administrații locale din județul Arad este cea de la Zimandu Nou, o administrație care în anul 2021 a reușit să demareze o sumedenie de proiecte, unele fiind deja finalizate, altele în derulare.

    „În fiecare lună a anului precedent s-au derulat lucrări de modernizare a comunei, utilizând cu eficiență maximă fiecare zi de lucru, pentru implementarea unor proiecte necesare dezvoltării comunei. Au fost multe șantiere deschise în comună, în unele locuri se fac ultimele finisaje, iar în alte locuri s-a tras tare pentru a fructifica cu folos fiecare zi cu vreme bună. Nu s-a precupețit niciun efort, nici nu s-a pierdut vreo oportunitate pentru a derula lucrări de modernizare a comunei”, spune primarul Dorel Vidran.

               

    Dacă este să vorbim despre principalele lucrări demarate anul trecut, acestea sunt: renovarea și înfrumusețarea căminului cultural din Zimandu Nou; asfaltarea curții și montarea de mobilier exterior nou la școala din Andrei Șaguna; renovarea claselor și construirea unui grup sanitar nou la școala din Zimandu Nou; mansardarea clădirii grădiniței din Zimandu Nou, încât să existe suficient spațiu pentru funcționarea cu program prelungit. De asemenea, primăria Zimandu Nou a făcut și câțiva pași importanți către digitalizare, iar aici vorbim despre implementarea unui program online, prin care primăria poate oferi toate serviciile online, făcându-se astfel încă un pas important în adoptarea conceptului de #smartvillage. Așadar, cetățenii pot depune documente online, pot plăti taxele și impozitele online, iar fizic, la ghișeu, pot fi plătite de acum și cu cardul bancar. Totodată, primăria a achiziționat o nouă remorcă pentru tractor și un tocător de crengi. S-a lucrat la extinderea rețelei de apă din localitatea Zimand Cuz și au fost montați hidranți supraterani în Zimandu Nou. Primăria Zimandu Nou a reșit și asfaltarea sau pavarea mai multor străzi din comună și din satele aparținătoare.

    Și când vine vorba despre accesarea de fonduri europene, Primăria Zimandu Nou stă destul de bine, cu proiecte precum: extinderea rețelei de apă potabilă, canalizare menajeră și stație de epurare; înființarea și dotarea unui serviciu de deszăpezire și întreținere a drumurilor din comună, respectiv achiziționarea unui tractor și a unor unelte pentru deszăpezire; implementarea proiectului „WiFiEU”, prin cetățenii vor beneficia de internet WiFi gratuit în principalele zone publice. În același timp, mai există o serie de proiecte în derulare, aprobate și finanțate, care urmează să fie finalizate: construirea și dotarea Grădiniței cu Program Prelungit, o grădiniță modernă, în Andrei Șaguna; achiziția de echipament IT pentru facilitarea desfășurării online a cursurilor (200 de tablete, 27 de laptopuri, 2 sisteme All-In-One, 15 camere web pentru conferințe, 11 routere wireless, 16 tablete interactive, 27 de tablete grafice și un sistem de management al dispozitivelor); modernizarea și dotarea căminului cultural în Zimand Cuz. De asemenea, comuna Zimandu Nou mai are câteva proiecte pe fonduri europene, acestea fiind deja depuse și în cazul cărora se așteaptă finanțarea: construirea unei săli de sport cu tribună de 180 de locuri la Zimandu Nou; creșterea eficienței energiei electrice și gestionarea inteligentă a acesteia în clădirile unităților de învățământ; modernizarea de străzi în Zimandu Nou și Zimand Cuz; realizarea canalizării menajere în Zimand Cuz și extinderea canalizării, respectiv extinderea capacității stației de epurare la Zimandu Nou.

    „Mă bucur când văd cât de bine lucrează anumite primării din județ și câte proiecte reușesc să ducă la bun sfârșit. Primăria Zimandu Nou și domnul primar Dorel Vidran sunt un exemplu pentru foarte multe localități, nu doar din județul nostru, ci și din țară. Sunt exemplul cât se poate de clar că, dacă vrei, se poate, indiferent cât de mare sau de mică este comuna sau ce venituri are. Îl felicit pe domnul primar și îl asigur, la fel ca și pe ceilalți primari, de tot sprijinul meu și al Consiliului Județean, așa cum o facem mereu”, a explicat Iustin Cionca, președintele CJ Arad.

               

    Dacă anul 2021 a fost unul foarte „productiv” pentru comuna Zimandu Nou, în ciuda situației pandemice, anul 2022 se preconizează a fi cel puțin la fel. Putem vorbi aici despre câteva proiecte în cazul cărora se lucrează deja la documentație, cum ar fi construirea unui bloc ANL de tip P+3E+M sau de construirea unui sens giratoriu la intersecția dintre DN79 și DJ791. În același timp, primăria Zimandu Nou și-a fixat alte câteva obiective pentru acest an: continuarea pavării trotuarelor; asfaltarea unor străzi; construirea unei stații de autobuz la Zimandu Nou; extinderea canalizării; amenajarea unor parcări la Grădinița PP Andrei Șaguna și la Biserica Baptistă din Zimandu Nou; montarea de corpuri de iluminat cu LED pentru cartierul nou din Zimand Cuz; achiziționarea unui nou tractor pentru Gospodărirea Comunală; amenajarea unui deponeu pentru deșeuri; extinderea rețelei de gaz pentru zona Utviniș; construcția unei piste de biciclete care să lege localitățile Zimandu Nou și Zimand Cuz; respectiv construirea unei remize PSI.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    4 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.