Zgribulitor, ca un virus, ca viața însăși. Teo Milea

    de [email protected] | 3 ianuarie 2022, 3:41 PM | Cultură | Music | Topic special

    0

    Teo Milea, live în Boéme Café & Bistro

    Sunetul s-a născut, a murit de n ori și a reînviat mereu între alb și negru, între tot și nimic, în infinita miriadă a cuvintelor nespuse, a clipelor netrăite, trăite sau retrăite, în cercul perfect vicios al posibilității și imposibilității existenței, în colțul obscur al gândurilor uitate, reprimate, deprimate sau, din contră, înaripate, în colțul în care se înghesuie simultan sentimente calde și reci, în colțul silențios care, în secret, e centrul zgomotos a tot și toate, a pot și poate. Sunetul poate fi deopotrivă culoare și non-culoare, poate fi un dans al beției într-un bal sau un bar metafizic al haosului, un val și un voal care te spulberă sau care te protejează, poate fi atât o amenințare surdă care te trezește din coșmar, cât și o pătură care te ascunde în vis… sunetul poate fi mereu acolo, de jur împrejur, sau poate fi doar acel moment când auzi cu adevărat Tăcerea lui Dumnezeu. Și e muzică în tot acest zumzet, murmur și suspin al familiarului necunoscut, e o estetică descifrabilă în simțuri fragile sau solide, e o poveste diferită de fiecare dată, la fiecare apăsare a butonului peste care scrie „Play” sau la fiecare apăsare suavă, nervoasă, indolentă sau prudentă a clapei, fie albă, fie neagră. Fiecare poveste pornește din sunet, însă muzica, nu cuvântul, este cartea cu pagini albe care explică tot ce a fost, va fi, poate fi și se va pierde, poate… sau poate sigur, în beznă, în negrul absolut. Sau, poate, va supraviețui, pentru că muzica s-a născut din efemerul sunet, dar nu va muri niciodată odată ce a pătruns în labirintul sinaptic pe care unii-l numesc, afectuos, suflet.

    Teo Milea nu face nici el altceva decât să ne povestească prin muzică despre tot ce vede atunci când își închide ochii, despre tot ce citește în ochi atunci când ne uităm în gol, despre tot ce ne face oameni, despre tot ce contează sau nu contează într-o seară de duminică, într-o zi de iarnă, într-un sfârșit sau un început de an, în decursul a zece ani, ori într-o viață de om. Fie că e pandemie, fie că e libertate totală de a trăi și de a simți momentul… și sunetul momentului. Muzica lui Teo Milea este o filă de poveste din acea carte pe care nu e nevoie să o citești ca s-o înțelegi, nu e nevoie să-i cauți printre rândurile goale semnele vitale, ori virusul muzicii care-i curge în venele portativului. Trebuie doar s-o trăiești. E doar și exact atât cât trebuie să fie, o scurtă și frumoasă pledoarie, o odă prin sunete adusă sublimului virus numit viață.

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 9 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.