Zăpada nu a mai luat prin surprindere Aradul: „Societatea care are contract cu municipalitatea a reușit să își facă treaba într-un mod satisfăcător”





Aproape an de an arădenii au motive să se plângă atunci când vine vorba de ninsoare. În majoritatea situațiilor, administrația locală și nu numai, era luată prin surprindere de ninsoare. Cu toate acestea, se pare că zilele trecute, atunci când am avut la Arad prima ninsoare din iarna aceasta, cei care au fost responsabili de curățarea părții carosabile au reușit să își facă treaba destul de bine, Lazăr Faur, viceprimarul Aradului, declarându-se satisfăcut de rezultat, cu toate că era loc de mai bine.
„În acest weekend ne-am confruntat cu prima ninsoare in 2022 și considerăm că ne-a găsit pregătiți. La ora 17 deja aveam utilajele în oraș, acționau în primă fază 6 utilaje, apoi am avut 10-11 care au acționat în cursul nopții de sâmbătă spre duminică. Condițiile meteorologice nu au fost foarte dure de această dată cu noi, însă a fost un bun test pentru toată lumea ca să vedem cât suntem de pregătiți. Per ansamblu, societatea care are contract cu municipalitatea a reușit să își facă treaba într-un mod satisfăcător. Desigur că se putea și mai bine, am avut și noi câteva observații, dar au acționat în limit posibilității. Traficul nu a fost întrerupt. Există o anumită prioritate a intervenției, se urmărește să fie curățate podurile, intersecțiile, arterele principale, ca mai apoi să fie curățate și cele secundare”, a povestit viceprimarul Lazăr Faur.
Desigur, iarna este abia la mijloc, așa că probabil urmează alte „teste” pentru firma de deszăpezire, însă până atunci șoselele sunt sigure pentru șoferii arădeni.
Comentariile portalului
Pentru asta folosiți aeroportul pentru motoare turate și Festivaluri de proșt gust gen aoa toate abonate la bani publici .aeroportul trebuie folosit pentru zboruri nu pentru sindrofii politice
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)