Workshop FotoClubPro Arad la Oradea





Aşa cum ne-au obişnuit, artiştii de la FotoClubPro Arad organizează lunar work-shop-uri tematice în diferite oraşe din ţară şi din străinătate. În această lună o parte a clubului a răspuns invitaţiei lansate de către lectorul univ.dr. Teodor Radu Pantea EFIAP/s.M.AAFR.Hon AAFR,proaspăt membru al clubului. Acesta a organizat la Facultatea de Jurnalism a Universităţii din Oradea un simpozion pe tema „Fotografia de stradă”, iar în a doua parte a zilei le-a propus arădenilor o sesiune foto la principalele obiective turistice ale oraşului.
Membri foto-clubului, înoţiţi de colegii şi colaboratorii Gheorghe Petrilă E.FIAP, PSA***,E.AAFR şi Adela Rusu A.FIAP au avut parte de câteva ore în care au surprins, în viziunea lor cele mai atrăgătoare obiective turistice din Oradea.
„A fost o zi reuşită. După simpozion a urmat vizitarea obiectivelor turistice, atât eu cât şi colegii mei reuşind să surprindem, în ipostaze inedite, monumentele reprezentative ale oraşului. A fost un work-shop constructiv şi totodară relaxant. Ne dorim ca şi pe viitor să continuăm această serie, deoarece pe lângă lucrările interesante care se pot realiza se stabilesc şi relaţii de prietenie între noi”, a spus, Nelu Scripciuc E.AAFR,A.FIAP,Hon MPC, preşedintele FotoClubProArad.
Comentariile portalului
Pentru asta folosiți aeroportul pentru motoare turate și Festivaluri de proșt gust gen aoa toate abonate la bani publici .aeroportul trebuie folosit pentru zboruri nu pentru sindrofii politice
Ipocrizia generalizată ridicată la rang de mitologie oficială...când colo....afăra-i vopsit gardu` înăuntru leopardu`
Stimați reprezentanți ai legii, o singură întrebare aș avea: În curtea DSP-ului oare când catadicsiți a vă uita, la neregulile cât carul, în urma multor, (...)