vineri, 19 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    Washingtonul refuză să confirme o nouă incursiune militară rusă în Ucraina

    de Special Arad | 8 noiembrie 2014, 2:37 PM | Internaţional

    0

    Diplomaţia americană a refuzat vineri să confirme oficial o nouă incursiune militară rusă în estul separatist al Ucrainei, după ce Kievul a denunţat intrarea pe teritoriul său a zeci de tancuri şi trupe din Rusia, relatează Mediafax.

    Purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat american, Jennifer Psaki, a explicat că Guvernul său „a văzut ieri (joi) tancuri de război, vehicule blindate şi camioane de transport situate la aproximativ 25 de kilometri distanţă de frontiera rusă”.

    Iar „astăzi am auzit informaţii oferite de Kiev, potrivit cărora Rusia a trecut în Ucraina artilerie grea, în special tancuri de tip T-64 şi piese de artilerie de tip Howitzer”, a afirmat ea.

    „Dacă aceste informaţii vor fi confirmate, Statele Unite vor condamna dur această nouă incursiune în teritoriul ucrainean. Ar fi o nouă încălcare flagrantă a Acordului de la Minsk”, un acord de încetare a focului semnat la începutul lui septembrie, a declarat purtătorul de cuvânt american.

    Psaki a menţionat în repetate rânduri că Statele Unite „nu dispun de o confirmare independentă” privind această incursiune militară rusă, anunţată de Kiev vineri.

    Kievul a denunţat intrarea de pe teritoriul Rusiei a zeci de tancuri şi trupe în estul Ucrainei, unde cinci soldaţi au fost ucişi în ultimele 24 de ore.

    În total, „32 de tancuri, 16 obuziere şi 30 de camioane militare Kamaz, precum şi trupe au intrat în Ucraina din Rusia” şi se îndreptau spre oraşul Krasnîi Luci, din regiunea rebelă Lugansk, a declarat purtătorul de cuvânt al armatei ucrainene Andrei Lisenko.

    Un alt convoi de camioane care transporta trei staţii radio a trecut frontiera pe la postul de control Izvarin, aflat sub controlul separatiştilor, a adăugat el.

    Situaţia din teren s-a agravat după alegerile organizate duminică de separatişti, recunoscute de Moscova, dar care constituie un obstacol pentru procesul de pace, potrivit Kievului şi occidentalilor.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    1 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.