În urmă cu aproape un an, în luna august, sub egida Bibliotecii Județene „A. D. Xenopol” a apărut volumul „Aradul merge înainte!”, ediția tradusă a cărții de istorie „Arad halad”, scrisă inițial în limba maghiară de Király András, Ujj János, Puskel Péter, Lehoczky Attila și Muntean Tibor. „Arad halad” (în traducere mai exactă: „Aradul înaintează” sau „Aradul avansează”) este primul din patru volume, iar traducerea integrală a colecției chiar avansează: luni, în sala Multimedia a Bibliotecii, a fost lansată varianta în limba română a celui de-al doilea volum, „Arad, a név marad!”, cu titlul „Numele rămâne Arad!”.

Volumul „Arad, a név marad!”, apărut în 2018, a fost scris de Horváth Levente (fost subprefect și secretar de stat în Ministerul Muncii, actualmente auditor la Curtea de Conturi), Király András (fost secretar de stat în Ministerul Învățământului, profesor de istorie și coordonatorul celor patru volume), Lehoczky Attila și Muntean Tibor (profesori de istorie), Nagy István (tehnoredactor și coautor), Puskel Péter (scriitor și jurnalist) și Ujj János (profesor de istorie, scriitor și jurnalist), iar de traducerea în limba română, de data aceasta, NU s-a ocupat o singură persoană.

Dacă la primul volum, „Aradul merge înainte!”, traducerea integrală a fost asumată și realizată de Gabriel Roman (bibliotecar, ghid Arad Free Tours și coordonatorul blogului Arad.zone), acum, la traducerea volumului „Numele rămâne Arad!” a fost ajutat de jurnalistul și bibliotecarul Gabriel Constantinescu, fosta jurnalistă Molnar-Sólya Emilia și muzeografa Witman Anikó.

Traducerea în limba română a fost inițiativa actualului subprefect, Doru Sinaci, în urmă cu câțiva ani, când a fost directorul Bibliotecii. „Am hotărât să nu mai scriem istorii paralele – românii să scrie istoria lor, maghiarii istoria lor, nemții istoria lor, sârbii istoria lor”, a spus Doru Sinaci anul trecut și a reiterat acest lucru și acum.

„Numele rămâne Arad!”, cel de-al doilea volum din cele patru, tratează viața comunității maghiare din Arad între cele două războaie mondiale.

Un lucru a rămas: respectul reciproc între naționalități

Tibor Muntean a declarat că în cartea „Arad, a név marad! / Numele rămâne Arad” s-a ocupat de partea economică și de partea despre componența națională și etnică a orașului Arad. „Noi am încercat să descoperim ce a rămas din Arad, ce a rămas din Aradul antebelic. Eu cred că oricât de devastator și antiuman a fost Primul Război Mondial, un lucru oricum a rămas. Ceea ce a dăinuit a fost faptul că naționalitățile din Arad au simțit și în perioada interbelică un respect reciproc. Acest respect reciproc a fost cel mai important lucru pentru Arad, mai important decât economia, dezvoltarea economiei sau dezvoltarea societății arădene”.

Nagy István, coautor și tehnoredactor al variantei originale a cărții (cea în limba maghiară), a spus că „în această carte m-am ocupat de un subiect neîntâlnit de mine până atunci… Țin să spun că eu sunt profesor de fizică, n-am nici în cot, nici în mânecă nimic cu istoria, doar cât am învățat în școala generală și în liceu… și am mai învățat istoria Partidului Comunist în Facultatea de Fizică, un semestru, cinci ore pe săptămână. Am primit nota 6. Deci m-am ocupat de un aspect interesant și anume rebotezarea unor localități din județ, conform legii de unificare administrativă a țării, în 1925, an în care fosta Pecica maghiară a primit numele de Rovine. N-o să găsiți… eu, cel puțin, n-am găsit, deși am stat câteva zile la Arhivele Naționale, n-am găsit niciun document despre argumentarea numelor date unor localități. Unele localități au scăpat de rebotezare, deși inițial existau intenții și în acest sens. Veți găsi un facsimil despre această chestiune în această carte”.

„Singur, sigur nu!”

Precum anul trecut, unul dintre traducătorii cărții, bibliotecarul Gabriel Roman a salutat publicul prezent la lansare atât în limba română, cât și în limbile maghiară și sârbă, după care a explicat de ce a avut nevoie de ajutor pentru traducerea acestui volum: „Anul trecut, domnul de la Aradi Hírek m-a întrebat, în calitate de reporter al posturilor de Radio București și Timișoara, dacă voi continua această muncă și am zis «singur, sigur nu!». După munca depusă cu «Aradul merge înainte», care mi-a luat un an de zile, am zis că dacă găsesc 3-4 nebuni ca mine, facem treaba asta. Și, Slavă Domnului, am găsit: colegul și jurnalistul Gabriel Constantinescu, colega Emilia Molnar-Sólya și colega Witman Anikó (…)”.

Gabriel Roman a povestit din nou, dar puțin altfel, conjuncturile prin care aceste două cărți au ajuns să fie traduse în limba română: „Eu am crescut în Aradul Nou, unde, pe vremea comuniștilor, în ciuda tuturor vicisitudinilor, exista așa un spirit de comunitate, o stare de conviețuire pașnică și optimă. Așa că mi s-a părut absolut firesc și normal ca atunci când nu-mi venea un cuvânt în limba română, să-l folosesc pe cel în germană, sau dacă nu-mi aminteam cel în germană, să-l folosesc pe cel maghiar, sau dacă nu, unii dintre noi vorbeau și sârba, pentru că prindeam numai Radio și TV Belgrad sau Novi Sad, pentru că la TVR existau doar două ore de emisie. După un timp am început să sesizez derapajele din stânga și din dreapta, faptul că maghiarii mă considerau român, românii mă considerau maghiar.

Ce-i cu nebunia asta? Pentru mine nu exista așa ceva. Ei, trebuie să facem ceva ca să rectificăm chestia asta! Și l-am întâlnit din fericire pe domnul Sinaci, care a coagulat energiile astea și da, are dreptate: ce istorii paralele?! Istoria înseamnă niște evenimente care sunt văzute prin unghiuri diferite, deci adevărul e dincolo de noi, cum se zice. Ce vedem noi sunt puncte de vedere. Hai să vedem care a punctul de vedere maghiar, care-i punctul de vedere român, care-i sârbesc, care-i german, și adevărul se află, ca de obicei, pe la mijloc.

Analizând evenimente cu 80, 100 de ani în urmă, cred că avem și starea de obiectivitate necesară ca să trecem dincolo de emoții și de patimi ca să putem analiza. Chiar mi-a plăcut partea, veți vedea în capitolul 1, în care administrația maghiară își recunoaște greșelile, că spre deosebire de partea austriacă, care mergea pe ideea federalismului, maghiarii o țineau sus și tare cu ideea statului național. Și era normal ca și românii să vrea același lucru, și sârbii să vrea același lucru. (…) Aici, în Arad, chiar suntem binecuvântați cu un spirit multicultural, pe care trebuie să-l păstrăm și trebuie cumva să evităm tendința asta de a cădea în extreme, ori la stânga, ori la dreapta. Trebuie să păstrăm acest spirit al orașului și trebuie să păstrăm orașul ca atare, un oraș în care să ne simțim bine”.

„De ce Aradul trebuie tot timpul să stea în umbra Timișoarei?”

Gabriel Roman a făcut referire și la regionalizare, declarând că este adeptul sistemului administrativ german, unde sunt 16 landuri. Și-a amintit, în acest context, de o lansare de carte și conferință recentă tocmai despre tema regionalizării unde și-a pus întrebarea „de ce Aradul trebuie tot timpul să stea în umbra Timișoarei?”, dar a oferit și răspunsul: „Pentru că suntem proști, de aia! Nu trebuie să fie așa! Noi trebuie să gândim și să găsim soluții… iar când spun noi, mă refer la toată lumea care poate să-și aducă contribuția, intelectualitatea, oamenii de presă, oamenii de administrație, oamenii din sectorul economic, oamenii de cultură – bineînțeles, în primul rând… să găsim soluții echitabile astfel încât Aradul să nu se afunde și mai mult în spatele Timișoarei. Poate nici nu realizăm cât e de importantă dezvoltarea orașului pentru bunăstarea fiecăruia dintre noi. Este interesul comun. Cu cât e mai dezvoltat orașul, cu atât avem un standard de viață mai ridicat, avem acces la mai multe evenimente, avem posibilități mai multe”.

Puskel Péter a povestit, pe scurt, cum a început colaborarea cu Biblioteca Județeană „A.D. Xenopol” prin intermediul lui Gabi Roman: „A fost o surpriză plăcută pentru mine atunci când, acum câțiva ani, prietenul Gabriel Roman m-a sunat și mi-a comunicat că din scrierile mele vrea să pună pe internet câteva texte, dacă sunt de acord. Am spus «categoric, chiar mă bucur!». Așa a început conlucrarea cu Gabriel Roman și așa am ajuns să public și celelalte două cărți care n-au tangență cu aceste patru din care au apărut acum două volume” (n. red. – patru în limba maghiară, din care două traduse în limba română).

Puskel Péter a mai spus câteva cuvinte și despre regretatul profesor universitar Corneliu Pădurean, decadat luna trecută: „Ne-a atenționat când a aflat că ne apucăm de o lucrare așa de mare și a spus în felul următor: să nu vă străduiți să folosiți un limbaj foarte elevat, un limbaj pentru istorici, pentru că aceste cărți sunt utile pentru oamenii de rând, care vor să cunoască câte ceva din istoria acestui oraș”.

Intenția editării acestei cărți nici nu a fost una academică, după cum a precizat și coautorul Horváth Levente: „Nu am dorit să scriem neapărat o monografie istorică. Am dorit să facem o prezentare… evident, pentru comunitatea maghiară, dar nu numai, ci pentru toți cei care se consideră arădeni, despre cum a fost viața în secolele anterioare. Pentru mine, cel mai frumos capitol a fost perioada chiar înainte de Primul Război Mondial. Este foarte greu și, am putea spune, traumatic să scriem despre perioada interbelică, dar sper că, așa cum titlul sugerează, «Numele rămâne Arad», nu veți simți că Aradul nu are viitor. Acest titlu poate sugera tocmai contrariul. Aradul are viitor, așa cum minoritatea maghiară a supraviețuit și traume în perioada interbelică, așa cum populația Aradului a supraviețuit și a reușit să treacă, a conviețuit împreună, cred că și actualul Arad poate să meargă mai departe. Și nu aș vrea să ne găsim în situația care este descrisă pe coperta din spate, care sună în felul următor: «în momentul în care încheiem bilanțul ultimilor 17 ani, putem recunoaște deschis și fără falsă modestie, dar cu o rușine neascunsă, că am rămas în urmă». Nu dorim să rămânem în urmă!”.

Horváth Levente, la lansarea cărții „Numele rămâne Arad”

Mențiune despre o posibilă continuare și un apropo despre remunerarea autorilor

Spre surpriza coautorilor, care au declarat că au auzit de intenție abia acum, Király András, coordonatorul celor patru volume în limba maghiară, a dat de înțeles că ia în calcul continuarea seriei cu un al cincilea volum: „Sper ca împreună cu colegii cu care am editat patru volume despre maghiarii din Arad să mai strângem puțin forțele și să mai scriem, în viitorul apropiat, un nou volum. Vreau să le mulțumesc acelora care au contribuit la traducerea acestui volum. Nu era un lucru ușor, sunt convins, fiindcă erau și fragmente luate dintr-o maghiară puțin mai veche, dar m-am uitat repede peste acest volum și pot să spun că au făcut o treabă foarte bună”.

„În legătură cu ceea ce va urma”, a spus profesorul de istorie Ujj János, referindu-se însă la cele două volume care încă nu au fost traduse în limba română, „am vorbit adineaori cu Gabi Roman și zicea că dacă i se încredințează niște fonduri pentru celelalte volume, se vor apuca și de ele. N-aș vrea să fiu indiscret, dar sper că măcar traducătorii au primit ceva remunerare materială. Și vă spun din ce cauză spun asta: atunci când Consiliul Local a lansat în două limbi o carte de a mea, «Aradul pe calea urbanizării», autorul nu avea drept de recompensă materială, în schimb, traducătorul a primit ceva sumă, așa că, Gabi, insistați, că se poate. Sunt niște reglementări tehnice, eu înțeleg, care nu permit remunerarea decât pentru traducători. Mulțumesc din inimă pentru cei care s-au străduit, au lucrat Dumnezeu știe câte zile și câte nopți ca să termine la timp. Eu știu, fiindcă atunci când mi s-a dat partea mea, am lucrat două zile și două nopți, pentru că numai atâta mai era timpul până la începerea editării”.