Volkswagen Golf confiscat după ce șoferul a fost prins în flagrant aruncând deșeuri pe marginea drumului județean
Camerele de supraveghere video montate pe marginea drumurilor județene din județul vecin, Bihor, continuă să facă „victime”.
Consiliul Județean Bihor a anunțat, luni, că în cursul lunii trecute au fost surprinse cu ajutorul camerelor de supraveghere patru persoane care au aruncat deșeuri pe marginea drumurilor județene, acestea fiind identificate de Poliția Bihor și sancționate de comisarii Gărzii de Mediu cu amenzi în valoare totală de 70.000 lei.
„Uneia dintre persoanele amendate i-a fost indisponibilizat autovehiculul”, se arată în comunicatul CJ Bihor, care a pus la dispoziție și imagini video care au stat la baza luării măsurilor de sancționare a șoferilor.
Șoferul unui Volkswagen Golf și o pasageră au oprit pe marginea unei șosele, fiind surprinși de camerele de supraveghere. În urma anunțării unui echipaj de Poliție aflat în zonă, practic acesta a realizat un flagrant. „Mașina a fost confiscată deoarece fapta a fost surprinsă în flagrant”, a declarat pentru ebihoreanul.ro Bianca Firezar, consilier în cabinetul președintelui CJ Bihor, Ilie Bolojan.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)