Vladimir Putin s-a deplasat în Crimeea, la nouă ani de la anexare





Preşedintele rus Vladimir Putin s-a deplasat sâmbătă în Crimeea, într-o vizită care marchează împlinirea a nouă ani de la anexarea peninsulei ucrainene, informează Reuters şi AFP citând presa de stat din Rusia, notează Agerpres.
În vizita sa neanunţată la Sevastopol, Putin a participat la inaugurarea unei şcoli de arte, în compania guvernatorului local, Mihail Razvojaiev, potrivit imaginilor difuzate de canalul de televiziune Rossia 1, care a prezentat o scurtă filmare în care şeful statului, în ţinută casual, merge alături de un grup de oficiali.
„Preşedintele nostru Vladimir Vladimirovici Putin ştie să facă surprize. În sensul bun al cuvântului”, a scris guvernatorul pe Telegram.
Potrivit acestuia, în oraşul-port urma să fie inaugurată o şcoală de arte pentru copii, cu participarea liderului de la Kremlin prin videoconferinţă.
Mai multe detalii AICI
Comentariile portalului
RomaniaFilm iar deraiezi. Nu am susținut niciun plăvan și niciun covrigar. Spre deosebire de tine , care ești un fanatic susținător al tripletei Piticul Diliu-Golanul-Javrila Nu (...)
Doar pare. Puteți fi ceva mai precis? Ce "cstastrofă care urmează" susțin eu? Cât despre presupunerea dvs. potrivit căreia aș vrea să "mă dau bine" pe (...)
Violenta verbala nu e cu mult sub cea fizica si faptul ca jigniti 100% din cei 47% de votanti non-Nicusor spune si asta multe d-le Marginean, recte "Să se uite cine sunt (...)