Vizită istorică: Papa Francisc, pentru prima oară în Irak

Aflat în vizită în Irak, Papa Francisc și-a început ziua de sâmbătă cu o întâlnire istorică cu marele cleric şiit al acestei țări, marele ayatollah Ali al-Sistani.
Întâlnirea reprezintă un puternic apel la coexistenţă într-o regiune dezbinată de sectarism şi violenţă, notează Reuters.
Întâlnirea celor doi a avut loc în sfântul oraş sudic Najaf.
De la începutul pontificatului său, Capul Bisericii Catolice nu s-a ferit să viziteze ţări predominant musulmane, inclusiv Turcia, Iordania, Egipt, Bangladesh, Azerbaidjan, Emiratele Arabe Unite şi teritoriile palestiniene, folosind aceste călătorii pentru a face apel la dialog interreligios.
Ali al-Sistani este una dintre cele mai importante figuri ale islamului şiit, atât în Irak, cât şi în afara acestuia.
Sursa: Europa FM
Comentariile portalului
Ați scos-o și pe asta. Ați greșit o expresie banală și nu aveți puterea să recunoașteți. Și mai dați și lecții. De (...)
Armatura, ati citit bine. DV atunci cand nu mai aveti argumente, incepeti sa va betonati. Sa fiti tare in gura, chiar daca ceea ce scrieti e lipsit de fond. Seara (...)
Poate credeți că am scris aici comentarii pentru dvs. Nu. Îmi place să cred că ziarul ăsta are și cititori. O parte vor fi e acord cu mine alț (...)