ExclusivVinerea neagră în IPJ Arad! Doi polițiști bătuți la aceeași oră, în locuri diferite: unul a primit un cap în gură în sediul instituției, celălalt a „încasat-o” pe Tarafului!

    de Andrei Fuliaș | 4 martie 2019, 12:01 PM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    8

    Ziua de 1 martie a fost una cu totul și cu totul specială pentru polițiștii arădeni. O parte dintre aceștia și-au început ziua împărțind flori și mărțișoare femeilor participante la traficul arădean. Alții, și-au încheiat ziua într-un mod cât se poate de prost.

    Vă reamintim că vineri seara, în jurul orei 20:45, un polițist din Arad, aflat în timpul liber, a fost luat la pumni și picioare în timp ce încerca să aplaneze conflictul iscat între două clanuri de romi, la blocurile de pe strada Tarafului.


    Citește și: EXCLUSIV – Bătaie generală cu bâte și săbii într-un cartier din Arad. Un polițist aflat în timpul liber, care încerca să calmeze spiritele, a fost prins la mijloc | Video


     

    Întâmplător (sau poate nu!?), aproape în același timp, ca un „frate întru suferință”, un alt polițist arădean era „caftit” la doar câteva zeci de kilometri distanță. Ba mai mult, acesta era bătut de două ori, la nici o oră distanță, de același individ. Ironic, chiar trist, nu!?

    Cu alte cuvinte, vineri seara, în jurul orei 20:30, o femeie apelează numărul de urgență 112 și cere ajutorul poliției, spunându-le cu un glas temător autorităților că soțul ei a devenit agresiv. S-a întâmplat în orașul Chișineu-Criș, unde doi soți care se întorceau de la Oradea au oprit pe marginea drumului să-și continue cearta. Bărbatul era  „parfumat” și devenise agresiv, cel puțin din spusele soției sale. La câteva minute de la apelul la 112, la fața locului și-a făcut apariția un echipaj de poliție. Oamenii legii i-au cerut imediat bărbatului, pe numele Silviu Dan Ivanovici, să se legitimeze. În momentul în care polițiștii au ajuns la locul cu pricina, bărbatul se afla pe scaunul din dreapta. În timp ce polițiștii încercau să-l legitimeze, bărbatul a devenit și mai agresiv, lovindu-l pe unul dintre agenți. Ulterior, aceștia au recurs la spray-ul „paralizant” din dotare, reușind în cele din urmă să-l încătușeze pe bărbat și să-l transporte la sediul Poliției din Chișineu-Criș. Acolo, într-un nou moment de agresivitate extremă, „motivată” mai mult ca sigur de alcool, bărbatul în cauză și-a pierdut cumpătul și i-a aplicat aceluiași polițist un cap în figură, lăsându-i acestuia urme serioase pe față.

    Bărbatul agresiv a fost reținut pentru 24 de ore pentru ultraj, iar în aceste momente este cercetat în libertate. Este de menționat însă și faptul că ulterior acesta și-a recunoscut faptele, cerându-și scuze pentru gestul necugetat. Totodată, încă nu au fost stabilite exact zilele de îngrijiri medicale de care are nevoie polițistul lovit.

    Alarmant este puțin spus atunci când ne gândim la câte astfel de cazuri se petrec în ultima perioadă în Arad și în toată țara. La fel de alarmant este și valul de infracțiuni din ultimul an.

    Atenție, fotografia nu este de la fața locului, ci este o imagine de arhivă care are doar scop ilustrativ!

    Sursa foto: ochiulclujean.ro

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Pai cum dracu nu mai fraților . La IPJ Arad e batalion disciplinar . Acolo au un sef de politie județean care e interesat sa ii bage pe toți polițiștii in cercetări , nu sa fie manager bun , sa aducă oameni , sa oprească astfel de probleme . Imi zicea cineva din Politia Arad , ca e haos acolo la ei , benzina cu ratia , oameni putini , cerințe foarte multe și când nu ai executat ceva ce spune Împăratul , ești direct cercetat . Ma mit ca își mai fac treaba milițienii de acolo ….

      +6 voturi
      +1
      -1
      • Da, numai că pe vremuri nu aveai curaj nici măcar să îi întorci vorba unui milițian, darămite să îl lovești. Te băteau de îți suna apa în cap. Iar infractorii nu dădeau în judecată milițianul, fiindcă l-a bătut.
        Astăzi, dacă polițistul îi vorbește infractorului pe un ton pe care infractorul nu îl apreciază, îi face reclamație la superior, iar polițistul este cercetat disciplinar. Sau, mai rău, polițistul este dat în judecată.

        +10 voturi
        +1
        -1
    2. Nu sunt de acord cu violenta de niciun fel, dar unii polițiști sunt asa flegmatici și prost crescuți de îți e ție rușine de educația lor si aici ma refer la cei șapte ani de acasa.
      Sa nu mai zic ce a pățit un prieten cu politia, au mințit în declarații când a contestat amenda primită (revocata în instanță).
      @Andrei Fulias, sa înțeleg ca ești de acord cu metodele miliției? În ziua de azi unii polițiști sunt cocalari și abuzează de funcția care o au. Sa nu mai spun ca se apelează încă la metodele miliției de care pomenești! Or fi și polițiști corecți și onești, dar cred ca sunt din ce în ce mai putini. Pe vremea comuniștilor orice abuz era trecut cu vederea pentru ca asa era regimul, erau făcuți la apelul de seară și nici nu aveau multă minte! Regimul le oferea imunitatea necesară!
      Sa nu scriu de jandarmi, aia sunt ca de la firmele de paza și protecție, no comment!

      --1 voturi
      +1
      -1
      • Nu. Nicidecum n-am spus că sunt de acord cu metodele miliției.
        “Manaila” a spus că Miliția nu avea pe vremuri spray și că nu auzeai de milițieni bătuți. Eu explicam doar de ce nu aveau nevoie de spray și de ce nu luau bătaie, nu că aș aprecia acele metode.
        În același timp, chiar dacă nu sunt de acord cu practicile fostei Miliții, nu pot să fiu de acord nici cu legile de acum, pe care le consider mai degrabă în favoarea infractorilor. Nu sunt de acord nici ca polițiștii să facă abuzuri, dar mi se pare nepermis să fie bătuți de tot felul de infractori. Avem două cazuri în aceeași zi. Avem cazuri în care alții au fost bătuți sau familiile lor amenințate de șoferi prinși băuți la volan. Și exemplele pot continua.
        Totodată, anul trecut am prezentat un caz în care trei polițiști dintr-o comună arădeană băteau un copil fiindcă n-ar fi recunoscut că ar fi furat niște lucruri, deși nu aveau certitudinea că el le-ar fi furat. Cazul îl găsiți tot aici, pe site.

        În același timp, cred că legile trebuie făcute de așa natură ca cetățeanul să poată fi apărat de abuzurile poliției, dar și ca polițistul să poată fi apărat de lege atunci când un infractor îl ia la bătaie.
        Sper că m-am făcut înțeles. 😊

        +4 voturi
        +1
        -1
        • Violența de ambele părți, crează un cerc vicios și nu rezolvi problema prin legislație. Legea nu poate acoperii toate situațiile apărute în viața de zi cu zi. Violența nu o vei combate cu o exacerbare a violenței. Prevenția, dialogul și educația celor ce zi de zi, prin meseria ce o practică, intră în situații de conflict, reduce cazurile care se încheie cu răniri corporale. Cauza escaladării violenței trebuie combătută.
          .
          Escaladarea violenței față de oamenii în uniformă, este o dovadă clară că respectul față de aceștia este la un nivel scăzut și alarmant. Care sunt cauzele? Printre altele și discursul politic vulgar la adresa poliției și jandarmilor. Să nu mai vorbim de limbajul cu care sunt întâmpinați polițiștii care au „curajul” să-i oprească în trafic. (un exemplu doar, din multitudinea situațiilor din realitatea zilnică a polițiștilor) Să ne înțelegem, nu-i apăr pe acei polițiști și jandarmi ce abuzează de funcția ce o au în societate. Cazurile de violență în ambele sensuri trebuie discutate fiecare în parte. Generalizarea nu duce decât la o escaladare a situațiilor de conflict.
          .
          Respectul față de lege? „Legea este pentru proști și fraieri!” Aroganța, sfidarea și comportamentul mitocănesc „Nu vezi BĂ cine sunt io, … nu vezi BĂ ce mașină mi-am tras??? … neam de neamul tău nu vor avea așa ceva! … nu vezi mă ce țoale mi-am tras? … Tu îmi dai mie amendă??? … te zbor din Poliție mă …”

          +1 voturi
          +1
          -1

    Lasa un raspuns pentru Andrei Fuliaș

    8 + 4 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.