La un pas de a fi spulberați pe trecerea de pietoni de pe strada Cocorilor | Video





Tot mai des întâlnim „deștepți” în traficul de pe străzile municipiului, dar și pe drumurile naționale. Unii fentează culoarea roșie a semaforului într-un mod… să spunem de admirat. Dar de admirat în sensul negativ al cuvântului. S-a întâmplat la Kaufland în Micălaca și putem spune că dacă șoferul respectiv a procedat cum a procedat (vezi video AICI), atunci nu e la prima șmecherie de genul acesta. Sunt cunoscuți mai peste tot asemenea șoferi, care forțează culoarea roșie a semaforului, care parchează pe locurile destinate persoanelor cu dizabilități, cei care depășesc coloane întregi, din simplul motiv că ei consideră „șmecheria” un atu. Faptul că încalcă legea, pentru ei este o calitate, pentru ei regulile nu se aplică decât atunci când sunt victimele altor șoferi „șmecheri”. Atunci devin cei mai corecți șoferi.
Ce se poate face atunci când „șmecheria” prezentată mai sus, își dă mâna cu inconștiența? Pentru că în videoul de mai sus, putem spune că șoferul a fost la limita legii… și cum nesimțirea nu poate fi amendată, nu mai analizăm foarte mult cazul. Însă în imaginile următoare, se încalcă legea în mod flagrant.
Pe strada Cocorilor, aproape de depoul de tramvaie, ignorând total nu numai o trecere de pietoni, dar și mașina de ȘCOALĂ oprită la trecere, un șofer trece liniștit neacordând prioritatea celor doi pietoni angajați în traversare. Cei doi pietoni erau un bărbat și un copil aflat pe bicicletă. Nu a lipsit mult de a fi spulberați pe trecerea de pietoni de un Mercedes. Am încercat să ne punem în locul șoferului, dar tot nu putem găsi o scuză. Oare din ce motiv a crezut șoferul Mercedesului că mașina de ȘCOALĂ era oprită la trecerea de pietoni? Mai mult decât atât, de ce a considerat că nu este necesar să încetinească și să se asigure?
Dacă acel copil s-ar fi grăbit puțin pe trecerea de pietoni ar fi ajuns sub roțile mașinii, care oricât de performantă ar fi nu poate opri la milimetru, și știm bine că de foarte multe ori un milimetru face diferența între viață și moarte.
Astfel de inconștienți șmecherași în schimb au suporteri, adevărați experți și profesionaliști în simț civic care nu precupețesc nici un minut în comentariile de pe facebook: „Și cu ce a deranjat?”, „Dar ce te plictisești așa de postezi prostiile astea?” , „Da ce treabă ai tu?”, „Ce mare lucru?!” și multe alte inepții din acestea. Altă dată asemenea „profesioniști” erau priviți cu dojană și auzeai spunându-se despre ei: „Lasă-i că nu-s cu toate țiglele pe casă”, acum însă… „Profesioniști, domnule”.
Comentariile portalului
https://web.facebook.com/reel/1625671734761961
Cum se luptă Nicușor cu mafia imobiliară: - pierde procese pe bandă rulată (pe banii cetățenilor, cu firme externe de avocatură) - refuză să pună în aplicare sentinț (...)
Atitudinea personagiilor publice surprinse in fotografii transmit un mesaj comun: “cainii latra, caravana trece”! Oricum ar fi ei se simt legitimati si mandrii; le plezneste obrazul si burdihanul de placere! (...)