miercuri, 8 mai, 2024

Special Arad Logo

    Vicii și Delicii revine anul acesta la Expo Arad în perioada 19-21 octombrie

    de Special Arad | 12 octombrie 2018, 1:25 PM | Cultură | Știri Arad

    0

    Vicii și Delicii revine anul acesta la Expo Arad în perioada 19-21 octombrie. Prima ediție s-a dovedit a fi un real succes, publicul fiind încântat să participe la un eveniment diferit – un salon de vinuri elegant, îmbinat cu un salon gastronomic select și de bun gust.

    În deschiderea primei ediții, Adi Hădean a făcut un spectacol culinar de excepție, continuat apoi de unii dintre cei mai buni bucătari arădeni. Anul acesta vom avea ca invitați doi chefi renumiți, ambii consacrați prin emisiunile lor televizate: Antonio Passarelli și Victor Melian. Ei ne vor face demonstrații de gătit pe toată perioada târgului, astfel încât să vă puteți bucura de prezentările lor, indiferent de ziua în care alegeți să vizitați evenimentul.

    Totodată, numărul de expozanți ai salonului de vinuri a crescut comparativ cu anul trecut, de la 31 la 43, din dorința de a oferi o selecție mai largă și mai sofisticată a celor mai bune vinuri românești și de import.

    În total vor fi peste 80 de expozanți, care vor prezenta, pe lângă o gamă variată și selectă de vinuri, produse gastronomice de cea mai bună calitate, bere artizanală, deserturi și alte surprize. Ca prezență, dacă anul trecut ne-am bucurat să avem un număr de peste 3200
    de persoane, anul acesta ne așteptăm ca numărul vizitatorilor să depășească 5000.

    Vicii și Delicii, prin numărul expozanților, reușește să devină cel mai mare eveniment regional de acest gen, o oportunitate unică atât pentru producători și antreprenori din domeniu, cât și pentru publicul larg, dornic să se delecteze cu cele mai rafinate produse.

    Vicii și Delicii este organizat de Camera de Comerț, Industrie și Agricultură a județului Arad, care deține o experiență de peste 20 de ani în organizarea de târguri, în parteneriat cu Selgros.

    Programul evenimentului:

    V 14:00 – 20:00
    S 11:00 – 20:00
    D 11:00 – 18:00

    Program transport în comun:

    VINERI, 19 octombrie
    PLECARE PODGORIA: orele 15, 17, 19
    PLECARE EXPO: orele 16, 18, 20

    SÂMBĂTĂ, 20 octombrie
    PLECARE PODGORIA: orele 11, 13, 15, 17, 19
    PLECARE EXPO: orele 12, 14, 16, 18, 20

    DUMINICĂ, 21 octombrie
    PLECARE PODGORIA: orele 11, 13, 15, 17
    PLECARE EXPO: orele 12, 14, 16, 18.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    3 + 7 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.