Fostul viceprimar din Moneasa, găsit incompatibil de ANI: „Firma nu a vândut nici măcar o înghețată”

    de Mihai Todoca | 23 iulie 2021, 11:22 AM | Recomandările editorilor | Știri Arad

    8

    (foto: Facebook Raul Groza)

    Agenția Națională de Integritate l-a găsit pe fostul viceprimar de la Moneasa Raul Groza, actualmente consilier local, în stare de incompatibilitate deoarece: „În perioada 22 iunie 2016 – 29 octombrie 2020, a exercitat simultan funcția de viceprimar al comunei Moneasa și calitatea de administrator al unei societăți comerciale, încălcând astfel dispozițiile art. 87, alin. (1), lit d) din Legea nr. 161/2003”.

    Am dorit să aflăm și punctul lui de vedere asupra a ceea ce au descoperit inspectorii, la plângerile unor colegi după cum ne-a declarat:

    „Da știu, dar nu mă consider vinovat. Firma a cărei administrator sunt, se numește Guantanamera având ca obiect de activitate turismul. De când o am însă aceasta nu a avut nici o activitate, nu a trecut nici un leu prin firmă și asta se poate vedea din bilanț, foarte simplu. Eu am luat această firmă și am introdus-o în GAL pentru a avea mai mulți membri, care automat se transformă într-un punctaj mai mare și astfel avem mai mari șanse să accesăm niște fonduri europene. Acest lucru s-a și concretizat deja cred, în achiziționarea unui buldoexcavator în valoare de 50 000 de euro.”

    Întrebat dacă va contesta raportul ANI acesta ne-a răspuns că deja a făcut-o, a trimis adresele către ANI și că acum așteaptă răspunsul lor, reiterând că firma nu a avut nici un fel de activitate: „Nu a vândut nici măcar o înghețată”, a declarat pentru Special Arad consilierul Raul Groza.

    *Erată: Dintr-o regretabilă eroare de documentare, în titlul articolului,  cât și în text, funcția domnului Groza era menționată cea de viceprimar.  În realitate, acesta a ocupat în trecut respectiva funcție,  în prezent deținând-o doar pe cea de consilier.

    Ne cerem scuze pentru confuzia creată.

    Distribuie articolul

    Comentarii

    1. Mai, destept mai esti! Declari cu subiect si predicat ca ai infiintat o firma fictiv, ca sa creezi conditii artificiale pentru a accesa fonduri europene! Daca taceai filozof ramaneai, asa a aflat lumea de ingineriile financiare pe care le faceti sa puneti mana pe bani!

      0 voturi
      +1
      -1
    2. Pai nu ai băgat bani prin firma ca ai făcut doar evaziune :)))) . Da cineva știe cine este acest fost Vice . Un băiat problema , cu apucături de șmecher , tentativa de interlop , care fără mama și tata , probabil era boschetar prin gara . Mi greață când văd gunoaie îmbrăcate la costum , analfabeți , dar plini de sine . Auzi mai șmechere , știu ca îți plac țigăncile , dar îți place mirosul ? (cenzurat de redactie) ce ești ….. . Țin minte o faza când te dădeai mare barosan prin zona spunând ca ești tovaras cu “dolga” iar când ne-am întâlnit in zona te-ai (cenzurat de redactie)pe tine când l-am sunat de fata cu tine , sa văd ce mare șmecher ești . (cenzurat de redactie) cu ochi ce ești .

      0 voturi
      +1
      -1

    Scrie un comentariu

    0 + 2 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.

    Acest site folosește cookies. Prin navigarea pe acest site, vã exprimați acordul asupra folosirii lor. Am actualizat politicile în conformitate cu Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Detalii.