Vice România a realizat un reportaj cutremurător care pune în lumina reflectoarelor viețile mizerabile pe care le duc în stradă cei evacuaţi din casele retrocedate din București.

Pe strada Vulturilor din centrul Capitalei, stau agăţate de trotuare două rânduri de corturi. Când ajungi, imaginea poate să nu îţi pară diferită de cea a unei tabere şcolare. Zeci de copii cântă, sar coarda sau desenează zâne pe lângă corturile aliniate frumos. Numai că peisajul e total aiurea, de parcă o mână de zână pusă pe poante ar fi decupat corturile şi copiii şi i-ar fi mutat într-un Photoshop al ei pe un alt background: dintr-un loc pe malul unui pârâu de munte mărginit de brazi înalţi, pe o stradă murdară din centrul Bucureştiului mărginită de case vechi, cu tencuiala roasă.

Aici, în miezul toamnei, când noaptea temperaturile ajung în termometre la un vârf de ac de zero grade, 22 de copii sunt înghesuiţi corp lângă corp de părinţii lor într-un ciudat camping de trotuar gri. Aşa stau 65 de oameni, bunici şi nepoţi, unchi şi veri, familii întregi evacuate forţat dintr-o fostă casă naţionalizată câştigată în instanţă de fostul proprietar, decăzut din drepturi odată cu venirea la putere a comuniştilor.

În 1995 nişte băieţi parlamentari aflaţi în cel mai mare adăpost din Europa, Palatul Parlamentului construit de Ceauşescu, s-au gândit că ar fi bine să dea o lege care avea să lase fără adăpost cam tot atâţia oameni cam cât are un oraş de dimensiuni medii din România. Legea băieţilor au fătat un pui de mafie naţională originală. Nu una a drogurilor sau a curvelor, ci o una a caselor şi a terenurilor. Care la rândul ei a fătat mii de urmaşi închipuiţi de boieri şi boeiroaice, care, în urma unor documente false, au început să ceară în tribunale cam toată ţara. De la munţi şi terenuri agricole, la blocuri şi bloculeţe, căsoaie şi căsuţe. În toată acestă poveste cu mulţi bani, sunt şi unii care pierd tot timpul: chiriaşii din clădirile naţionalizate.

În România nu există cifre oficiale cu numărul celor evacuaţi din case retrocedate, pentru că nicio instituţie publică nu şi-a asumat repsonsabilitatea pentru ei. Totuşi unele estimări neoficiale ajung la o cifră de 50 de mii de oameni rămaşi fără adăpost în urma acelei legi din 1995. Anul trecut în Bucureşti, conform datelor primite de la primăriile de sector, în București au venit să le ceară o locuinţă socială 1 800 de familii. Cam cinci pe zi.

În această statistică seacă, care vorbeşte de 50 de mii de oameni, intră şi cei din corturile de pe strada Vulturilor. Aici, cei care nu au un cort al lor şi-au improvizat un adăpost dintr-un umbrar de vară, pe care l-au căptuşit cu covoare şi pături. În asemenea loc locuieşte şi Samy, 14 ani, pe care îl găsesc pe bordura din faţa adăpostului,

Citește continuarea articolului pe Vice România.