Uzina Dacia își reia progresiv activitatea, pe bază de voluntariat
Activitatea de fabricație derulată pe platforma industrială Dacia de la Mioveni va fi reluată progresiv, începând de marți, potrivit unui comunicat al companiei, scrie europafm.ro.
Activitățile de producție ale celor două uzine vor fi reluate pe bază de voluntariat.
„Uzina Mecanica și Șasiuri este pregătită să redemareze activitatea în echipă redusă de lucru. Uzina Vehicule va relua producția în departamentul Presaj, în două schimburi.
Din data de 4 mai, vor redemara activitățile ambelor uzine”, se arată în comunicatul citat.
În document se precizează că pe tot parcursul perioadei în care activitatea de producție a fost întreruptă au fost definite si aplicate măsuri pentru a proteja angajații în perspectiva revenirii acestora la lucru, iar acestea vor fi aplicate în mod riguros.
„Angajații vor fi informați despre necesitatea respectării măsurilor luate pentru protejarea sănătății lor și a colegilor. Încă de la debutul crizei pandemice, generată de noul virus COVID -19, Groupe Renault România s-a asigurat să ia măsuri adaptate de protecție pentru ansamblul angajaților din toate sediile unde își desfășoară activitatea”, se arată în comunicat.
Automobile Dacia, cea mai mare companie din România, a oprit activitatea la uzina de la Mioveni, la jumătatea lunii martie, ca măsură preventivă în condiţiile pandemiei de coronavirus.
Sursa: europafm.ro


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)