UVVG se mândrește cu Alumni
Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” din Arad a marcat recent Ziua Internațională a Voluntarilor, prilej cu care au fost evidențiati câțiva dintre voluntarii inimoși, absolvenți ai instituției de învățământ superior.
Alexandra Dinu este absolventă a Facultății de Medicină din cadrul UVVG. Alexandra este prezentă în viața comunității în special prin acțiuni medicale și umanitare fiind și voluntar în cadrul Crucii Roșii filiala Arad.
Daniel Dragoș este și el voluntar la Crucea Roșie Arad. După ce a absolvit Facultatea de Științe Socio-Umane, Educație Fizică și Sport a rămas lânga UVVG, prin acțiuni de voluntariat.
Delia Potop este un alt voluntar Alumni UVVG cu care universitatea se mândrește. A absolvit Facultatea de Farmacie a UVVG iar acum își continuă pregătirea tot la Universitatea de Vest “Vasile Goldiș” din Arad, fiind studentă la Facultatea de Medicină.
Andreea Florina Boran a ramas și ea alături de universitate prin acțiuni de voluntariat. Este absolventă a Facultatii de Știinte Juridice UVVG, specializarea Drept, promoția 2001.
Roxana Dragoș este absolventă a Facultății de Medicină din cadrul UVVG, acum medic rezident în specialitatea Medicină de Familie. Se implică alături de universitate în acțiuni cu caracter medical, pentru a-i ajuta pe arădeni să fie mai sănătoși.
„Le mulțumim că ne sunt alături și avem un deosebit respect pentru implicarea lor în ajutorarea celor aflați în nevoie și în acțiunile medicale în folosul comunității arădene. De Ziua Internațională a Voluntarilor transmitem calde urări de sănătate voluntarilor noștri și să iși poată duce munca în folosul semenilor mai departe”, a declarat prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci, Rectorul Universității de Vest “Vasile Goldiș” din Arad.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)