UVVG promovează un stil de viaţă sănătos





A devenit o certitudine ca, periodic, Universitatea de Vest „Vasile Goldiş” din Arad să vină cu iniţiative pentru susţinerea unui stil de viaţă sănătos atât pentru adolescenţi cât şi pentru copii. Obiectivul acestor webinarii este de a-i învăța pe tineri să adopte o alimentaţie sănătoasă şi echilibrată, dar şi să sublinieze beneficiile consumului de fructe pentru sănătatea şi bunăstarea acestora.
Prin Facultatea de Farmacie – programul de studii Nutriţie şi Dietetică, vineri, 14 mai, a fost organizat webinarul „Alimentaţii sănătoase şi promovarea unui stil de viaţă echilibrat” dedicat elevilor Liceului Tehnologic de Industrie Alimentară Arad şi celor de la Școala Gimnazială Covăsânț.
Unul dintre stâlpii fundamentali ai unei construcţii corporale sănătoase îl reprezintă alimentaţia. Fiecare copil îşi poate găsi echilibrul alimentar atât timp cât are o alimentaţie adecvată. Pentru a duce o viaţă cât mai sănătoasă, se încurajează deprinderea unei alimentaţii cât mai echilibrate. O înaintare sănătoasă în viaţă implică interacţiunea între bagajul genetic, mediul în care trăim şi stilul de viaţă. Este esenţial, aşadar, să înţelegem ce înseamnă o alimentaţie sănătoasă, pentru că acest fapt influenţează şi calitatea vieţii şi longevitatea.
„La iniţiativa doamnei rector, prof. univ. dr. Coralia Adina Cotoraci ne-am propus, ca în cadrul acestor webinarii, să promovăm în rândul elevilor o conduită sănătoasă. Astfel, în activitățile integrate, am introdus noțiuni legate de sănătate: alimentație sănătoasă, vitamine, igienă, exerciții fizice etc” – spune dr. Daniel Răducan, decanul Facultăţii de Farmacie din cadrul UVVG.
Comentariile portalului
Bună sau cum e Bună asta cu Parchetul se sesizează din oficiu :))) Parchetul administrează doar probele împotriva ta nimic pro deci lăsăm instanțele să judece, ele sunt î (...)
Bună sau rea, Din câte cunosc eu, fostul proprietar Lazăr/Sohne a început reconstruirea clădirii pe interior cu mulți anii în urmă când a schimbat (...)
Este o mare prostie,ca inainte de 89 toate constructiile din ferme erau acoperite cu placi de azbociment,si sa vii acum sa sanctionezi de dragul publicitatii acest aspect este o (...)