vineri, 26 aprilie, 2024

Special Arad Logo

    UVVG a avut admiterea la specializările medicale 100% computerizată

    de Special Arad | 3 august 2022, 10:31 AM | Educaţie

    0

    Comunicat. În aceste zile, la U.V.VG. Arad a avut loc examenul de admitere la specializările medicale: Medicină – limba română, Medicină dentară, Farmacie și Asistență Medicală Generală.

    Conducerea Universității, împreună cu decanii facultăților, au acordat o atenție deosebită acestei etape din viața de student – examenul de admitere. Pe lângă supervizarea fiecărui pas al acestui proces, de la înscriere până la susținerea examenului, a fost pusă în practică o decizie care situează U.V.V.G. Arad printre cele mai avangardiste universități din țară: examinarea și corectarea grilelor 100% computerizată, chiar în fața studentului, printr-un program (soft) special, fiind excluse posibilele erori umane.

    Prin grija Departamentului IT, care s-a ocupat de implementare și testele preliminare, acest nou sistem de examinare și corectare a fost utilizat cu succes pentru prima dată la această sesiune de admitere. Softul permite implementarea subiectelor și grilei de răspuns într-un program, care va efectua și corectarea, iar rezultatul va fi generat în dreptul codului candidatului (primit la înscriere), în cel mai scurt timp.

    Achiziționarea și implementarea acestui soft face parte din activitatea de digitalizare a U.V.V.G., programul urmând a fi folosit și la corectarea examenelor de tip grilă.

    Prof. univ. dr. Coralia Cotoraci, rectorul U.V.V.G. Arad : „Pe partea de digitalizare, la multe capitole suntem pionieri. Am făcut primii pași acum mulți ani, iar acest sistem de admitere este unul foarte important pentru noi și Universitate. Este o componentă vitală care îmbunătățește învățământul în sistem online.”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    5 + 6 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.