UTA și FC Argeș, la egalitate de puncte înainte de play-out! Argeșenii au pierdut acasă cu Petrolul





UTA pornește play-out-ul de pe picior de egalitate cu FC Argeș și la 3 puncte distanță de ultima clasată CS Mioveni, în clasamentul la zi al Ligii 1, întocmit după primele trei jocuri din ultima etapă a sezonului regulat.
CS Mioveni a terminat ieri la egalitate, 1-1, pe terenul celor de la FC Botoșani, și începe play-out-ul cu 11 puncte, dar e important de menționat că nu a beneficiat de rotunjire. UTA și FC Argeș pornesc cu 14 puncte play-out-ul, dar au avut parte de rotunjire, ceea ce, în caz de egalitate de puncte cu CS Mioveni la finalul competiției le dezavantajează.
FC Argeș a pierdut din nou pe teren propriu, de data aceasta în fața formației Petrolul Ploiești. „Găzarii” au câștigat cu 1-0 la Pitești prin reușita lui Grozav din minutul 40.
Astfel, Petrolul va începe play-out-ul cu 18 puncte. FC Botoșani, care a jucat ieri, va avea la startul play-out-ului 16 puncte. Nici Petrolul și nici Botoșani nu au beneficiat de rotunjire.
Menționăm că la finalul play-out-ului, primul criteriu de departajare nu este nici rezultatul meciului direct, nici golaverajul, ci chiar această rotunjire.
Comentariile portalului
Simplu. Prin tuns, frezat, întreținut, eventual adunate deșeurile inflamabile și supraveghere continuă în perioadele critice...
Da aia cu cantarul din vama sau de pe sosele?? Sa vedeti la aia evaziune si ce averi au... Masini, case, etc.... De lucreaza oameni de o viata si nu (...)
Fiindcă am văzut incendiul din Alfa, ne spuneți și nouă cum poate fi prevenit un incendiu de vegetație? Că, de exemplu, trece un idiot și aruncă țigara (...)