UTA, primul meci, prima victorie în Slovenia. Balint caută formula perfectă
UTA a jucat primul meci din cantonamentul din Slovenia. Adverasrii arădenilor au fost maghiarii de la Budaorsi, gruparea care s-a clasat pe locul 5 în ultima ediție a ligii secunde din Ungaria.
UTA a dominat meciul de la un capăt la altul și, foarte îmbucurător, probabil cel mai bun jucător de pe teren a fost David Miculescu, junioruol arădenilor fiind „vinovat” la ambele goluri marcate de UTA. La primul gol, Miculescu a pasat cu călcâiul pentru nou venitul Ursu, acesta a tras spre poartă, goal-keeperul maghiar a respins, iar Buștea, atent, a marcat în poarta goală.
Al doilea gol a fost marcat din lovitură liberă de la 17 metri de brazilianul Diego Lorenzi, lovitură dictată în urma unui fault la Miculescu.
Balint a trimis în teren o formulă de echipă care, probabil, este foarte apropiată de cea care va fi folosită la primul meci din campionat, cu Dunărea Călărași: Bolboașă – Tomozei, Melinte, Ilie, Stancu – Hrezdac, Lorenzi – Ursu, Miculescu, Bustea – Buhăcianu. După pauză au mai intrat portarul Iacob, dar și Ivan, Șeroni, Salka, Deta, Isac, Pușcaș, Cipri Rus, Vulturar, Oroian și Amir Khalaila.
Duminică, UTA va disputa al doilea amical al cantonamentului, în compania divizionarei secunde slovene NK Rogalsa.


















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)