UTA pleacă mâine în Slovenia dar nu se știe dacă va conta pe Omondi și Stolnik





UTA se pregătește pentru plecarea în Slovenia, acolo unde va pregăti sezonul din Superliga care urmează. Deocamdată, oficialii clubului arădean nu știu dacă vor putea conta pe Omondi și Stolnik, cei care trebuie să dea un răspuns la ofertele pe care le-au primit de la gruparea arădeană.
Persoane din clubul arădean spun că lucrurile stau mai bine în ceea ce-l privește pe Omondi, în timp ce Stolnik este cu un picior și jumătate plecat de la Arad, el având o ofertă bună din punct de vedere financiar și sportiv din Ungaria, cel mai probabil de la Ferencvaros.
Răspunsul lui Omondi și al lui Stolnik este așteptat până cel târziu la plecarea spre Slovenia.
Rogla va fi gazda Bătrânei Doamne, acolo unde Mircea Rednic aproape sigur îi va duce și pe tinerii Raoul Cristea și Abris Samson.
Cristea joacă pe postul de atacant, are 21 de ani, și -a născut la data de 4 septembrie 2002 în Bucureşti, iar la vârsta de 8 ani a plecat în Spania, acolo unde a fost juniorul celor de la Leganes. Ca senior a jucat în România la Minerul Ocna Dej. Abris Samson vine de la Szabadkikoto, Liga a 4 Budapesta. Mijlocașul de bandă dreapta e născut în 2006 și a activat între 2019 și 2022 la Barcelona Academy Hungary.
„Delegația utistă va pleca mâine dimineață spre Rogla pentru cantonamentul de vară!
Față de programul anunțat inițial al partidelor de verificare, duelul cu albanezii de la FC Egnatia (22 iunie) a fost anulat.
În funcție de condițiile tehnice de la fața locului, amicalele UTA-ei din Slovenia vor fi transmise în direct pe pagina oficială de YouTube a clubului”, se arată pe pagina de facebook a clubului.
Zilele trecute, UTA l-a înregimentat pe israelianul Loai Halaf
„Israeleanul Loai Halaf, în vârstă de 23 de ani, este noul jucătorul al UTA-ei!
Fost internațional de tineret al țării sale, Halaf poate evolua atât ca mijlocaș ofensiv, cât și ca atacant, și vine din prima ligă a Israelului, de la Maccabi Bnei Reineh.
A evoluat 34 de meciuri în sezonul precedent, a marcat de patru ori și a oferit o pasă decisivă”, se arată pe site-ul grupării arădene.
Comentariile portalului
V-ați autohăcuit. Se mai întâmplă dacă nu ești atent la proceduri... Mie îmi apar, cu asta în care vă răspund, 17. Noa, dar eu sunt susț (...)
Doar o dilema care s-ar putea sa nu apara public: cum se face ca pe pagina principala in coloana din dreapta cu titul acestui articol al d-lui Notaros la final (...)
Este adevarat ceea ce scrieti,insa nu trebuie omis faptul ca Spitalul s-a dotat cu un sistem inteligent de acces,de plata a accesului,asa ca sa nu minimalizam eforturile (...)