sâmbãtã, 18 iulie, 2026

Special Arad Logo

    Slovenia deschide dezbaterea care zguduie Europa: noul președinte al Parlamentului vrea referendum pentru ieșirea din NATO

    de Special Arad | 14 aprilie 2026, 5:43 PM | Internaţional

    0

    (foto: SiOL)

    Slovenia devine prima țară europeană în care un oficial de rang înalt anunță intenția de a organiza un referendum privind retragerea din NATO, după ce noul președinte al Parlamentului, Zoran Stevanović, a declarat că își va respecta promisiunea făcută alegătorilor, scrie adevarul.ro.

    Zoran Stevanović, liderul Partidului Adevărului, afirmă că Slovenia trebuie să își recapete controlul asupra deciziilor strategice și să nu mai depindă de Bruxelles.

    El susține că țara ar trebui să adopte o politică externă independentă, deși recunoaște că o eventuală ieșire din Uniunea Europeană nu ar avea sprijin public.

    Promisiuni „suveraniste”: ieșire atât din NATO, cât și din OMS

    Noul președinte a declarat că intenționează să organizeze un referendum privind posibila retragere a țării din NATO.

    Stevanović a reiterat că formațiunea sa va încerca să își respecte toate angajamentele electorale, inclusiv retragerea Sloveniei din Organizația Mondială a Sănătății. El argumentează că statul nu ar trebui să fie implicat în conflicte militare sau diplomatice care nu îi servesc interesele.

    Deschidere către Rusia

    Noul președinte al Parlamentului a anunțat că, pe lângă vizitele deja planificate la Skopje și Copenhaga, intenționează să meargă și la Moscova pentru a „construi punți” între Est și Vest. Declarația vine într-un moment în care relațiile dintre NATO și Rusia sunt extrem de tensionate.

    Context internațional critic

    Inițiativa slovenă apare pe fondul criticilor repetate ale președintelui american Donald Trump la adresa NATO, acesta numind alianța „un tigru de hârtie” și sugerând că SUA ar putea să își reconsidere apartenența. Secretarul de Stat Marco Rubio a vorbit, la rândul său, despre o posibilă reevaluare a relației Washingtonului cu NATO.

    Citește și:

    Donald Trump: „Iau serios în considerare retragerea SUA din NATO”

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Comments are closed.