UTA închide sezonul regulat contra Mioveniului: „Trei puncte ce ne-ar îndepărta de ei”





Liga 1 a ajuns la ultima etapă din sezonul regulat, etapă în care UTA întâlnește pe teren propriu gruparea CS Mioveni. Odată încheiate calculele pentru play-off, arădenii se gândesc acum să evite emoțiile unui loc de baraj pentru promovare/retrogradare și gândurile lui Badea și compania sunt de a se clasa pe locul întâi în play-out.
„Mă interesează foarte mult poziția din clasament la finalul acestui campionat regulat, inclusiv pentru banii care se oferă din drepturile TV. Restul vor fi doar consecințe. Există un țintarul deja făcut, știm cam cu cine am urma să jucăm ulterior, dar în momentul de față e utopic să vorbim. Ne interesează foarte mult ce se întâmplă la meciul de sâmbătă, pentru că cele trei puncte ce ne-ar îndepărta de Mioveni, dar și sper să putem să oferim suporterilor noștri din nou o victorie. Jos pălăria pentru publicul nostru, vrem să le oferim bucuria unui succes sâmbătă”, spune antrenorul echipei UTA, Ionuț Badea.
„Ne așteaptă un meci contra unei echipe ce are o abordare asemănătoare cu cea a Chindiei, dar, în anumite momente și cu cele ale lui Dinamo sau Clinceni. Așadar, situațiile din meciurile ce au trecut le vom reîntâlni cu siguranță și pe parcursul celor 90 de minute ale meciului cu Mioveniul. Maniera de joc a celor de la Mioveni este aceeași indiferent de jucătorii pe care o vor trimite pe teren. A fost o fluctuație foarte mare de jucători în lotul lor, iar acest 5-4-1 sau 3-4-3 ofensiv este destul de închis încât vulnerabilitatea nu este foarte, foarte mare. Există, evident, și vulnerabilități, dar nu într-un procent atât de mare încât să spunem acolo este o mare problemă pentru ei sau acolo ar trebui să insistăm mai mult.
Vrem să consolidăm și lucrurile pe care le facem noi, independent de strategia pe care am putea-o avea contra unui adversar sau altul, fiind – totodată – foarte atenți la apărarea preventivă pentru a nu avea surprizele contraatacului creat de Alexandru Pelici. În fine, în ofensivă vrem să fim acel animal de pradă care-și creează, dar și își valorifică ocaziile de gol”, a continuat Badea.
UTA nu poate conta pe serviciile lui Vinko Medjimorec și Damian Isac. Fundașul croat se reface după fractura de metatarsian, în timp ce absența lui Isac se pare că va fi între cel puțin 4 săptămâni și cel mult 8 săptămâni din cauza unei desprinderi a tendonului.
„Încercăm să luăm puncte cu oricine, am oferit destule surprize și plăcute și neplăcute. Mai este o etapă, mergem la UTA, este un meci la fel de important pentru noi. Încercăm să scoatem maximum din acest joc și apoi începe un alt campionat, în care vom mai juca un meci cu UTA. Probabil, ne vom întoarce chiar peste o săptămână la Arad, vom vedea, în funcție de locurile din clasament”, a declarat Alexandru Pelici, antrenorul grupării din Mioveni.
„La începutul campionatului ne mulțumeam să rămânem în Liga 1, chiar dacă ajungeam la baraj. Acum, sigur că încercăm să prindem locul 12, ăsta este obiectivul nostru. Nu ne-am relaxat pe faptul că cei de la Clinceni și Mediaș probabil sunt retrogradate și mergem pe vrăjeală, să jucăm meci de baraj. Se înjumătățesc punctele, va fi mai greu. Inițial, ne-am fi dorit să se înjumătățească aceste puncte, acum nu prea”, a continuat Pelici.
Mioveni nu va conta la jocul cu UTA pe Scarlatache și Bogdan Rusu.
Meciul UTA – CS Mioveni va începe la ora 15.00 și va fi televizat.
Formații probabile:
UTA: Fl. Iacob – Vukcevic, Erico, Benga, Shlyakov – Batha, Vorobjovas – Miculescu, Ubbink, Otele – Cardoso.
Mioveni: Ducan – Balaur, G. Garutti, Burnea – Rădescu, Lixandru, Dumitriu, Șerbănică – Sanoh, Blănaru, Buziuc.
Arbitri: Andrei Chivulete (București) – Stelian Slabu (Brașov), Ionuț Bobe (București).
Rezervă: Andrei Moroiță (Ploiești)
Observator FRF: Ioan Onicaș (Zalău).
Comentariile portalului
Mulțumesc pentru răspuns. Apreciez. Poate după toată nebunia aceasta putem sa ne așezăm ca națiune și sa învățăm sa ne ascultam unii pe alț (...)
Domnule Marginean, sunt foarte frumoase intentiile D-voastre, si afirmati ca nu spuneti-nici macar fiului- cu cine sa votam! dar toate articolele de la alegerile din Decembrie incoace (ale D-voastre si (...)
Platim jandarmerie care apare doar la meciuri de fotbal si politie locala care dirijeaza traficul 15 minute dimineata si apoi se ocupa de comisioane ale Marelui Partid