UTA are datorii la Robert Popa, dar și aproape 500.000 de euro la actualii jucători!
UTA are datorii la fostul portar de care s-a despărțit la data de 12 februarie anul curent, Robert Popa. Acesta și-a depus memoriu la Liga Profesionistă de Fotbal și Camera Națională pentru Soluționarea Litigiilor somează clubul să-i plătească fotbalistului datoria…
„DECIZIE C.N.S.L. – ședința 5 martie 2025: „POPA DIMITIRIE ROBERT vs. AFC UTA ARAD – Pretenții financiare. Admite cererea. Cu recurs în termen de 5 zile”, se arată pe site-ul Ligii Profesioniste, lpf.ro (click aici).
Dacă ar fi doar problema cu Robert Popa ar fi foarte bine pentru clubul arădean, dar așa cum spune și antrenorul Mircea Rednic, sunt datorii de trei luni la actualii jucători.
„Știți că jucătorii ăștia au trei luni întârziere la salarii?”, întreba Rednic săptămâna trecută, înainte ca echipa să plece la Buzău.
Cum s-ar traduce aceste trei luni de întârziere? Simplu, într-o datorie totală de peste 500.000 de euro doar la jucători. Din informațiile noastre, fondul salarial lunar al clubului este de aproximativ 160.000 de euro, deci la un calcul simplu, doar datoriile la jucători sunt de aproximativ 500.000 de euro.
Dacă mai adăugăm și datoriile cumulate din ultimii ani, clubul UTA se apropie de o datorie de 5 milioane de euro.
UTA va întâlni luni seara de la ora 20:00 pe Dinamo București, meci care se va disputa pe arena „Francisc Neuman”.
Citește și:

















Comentariile portalului
Problema este a șoferilor care nu mai pot întoarce după bunul plac și a bicicliștilor care nu mai pot traversa pe bicicleta.
Pai aplicatia de ride sharing poate spune cu ce viteza circula pe tot traseul. Log-ul masinii la fel.
Chiar ar trebui și o consultare,și chiar un referendum. Menționez și zona Garii ,care este efectiv inundată,și care din păcate polarizează și boschetari,creând nesiguranță î (...)