UTA a pierdut meciul amical cu Szeged după ce a condus de două ori!





UTA a disputat în această după amiază un meci amical în compania formației maghiare Szeged, partidă care s-a disputat aproape de graniță, în orașul maghiar Gyula.
Conform site-ului uta-arad.ro, partida s-a disputat pe ploaie și pe un vânt foarte rece.
Antrenorul arădenilor, Roland Nagy, a trimis pe teren următorul unsprezece: Miron – Manea, Botiș, Gligor, Burlă – Strătilă, Tănase, Chindriș, Hlistei – Curtuiuș, Rus.
UTA a deschis scorul în minutul 3 prin Hlistei, care a fructificat cu capul centrarea lui Burlă. Gruparea din Szeged a egalat la 1 în minutul 10, după o greșeală colectivă a arădenilor în careu. Acesta avea să fie și scorul primei părți.
Roli Nagy a schimbat aproape complet garnitura după pauză. Au intrat pe teren următorii jucători: Miron – Manea, Filaret, Lazăr, Burlă (60 Roman) – Costin, Copil, Jorza, Vlad – Man, Petre.
După o ratare a lui Michel Vlad, în minutul 60, Denis Man a marcat pentru 2-1 după o fază pornită de la Costin și încheiată cu un „assist” al lui Adrian Petre.
Maghiarii au făcut 2-2 după o fază în care defensiva arădeană era oprită crezând că urma să se indice o poziție de offside, ceea ce nu s-a întâmplat, apoi au trecut ei în avantaj înscriind pentru 3-2 după o lovitură de colț. La 2-2, Costin a ratat o ocazie imensă, singur cu portarul, a trimis pe lângă bară, scrie uta-arad.ro.
CITIȚI TOATE DETALIILE MECIULUI AICI
Comentariile portalului
Bună ziua. Da, potrivit celor mai recente statistici, tot dintr-o zonă sorosistă, literacy rate era de 99% în România, cam pe unde e toată Europa. Alte statistici ne spun că (...)
Cu ce este Ilie Bolojan ilegal, vă rog?
Anularea alegerilor NU este un incident unic în lume. Aveți aici mai multe detalii: https://specialarad.ro/unde-cand-anulate-alegerile-prezidentiale/