miercuri, 15 mai, 2024

Special Arad Logo

    USR PLUS a avut o primă întâlnire cu primarul municipiului Arad: „Subiectele discutate au fost transparența în adoptarea proiectelor, situația Covid, alegerea viceprimarilor”

    de - | 30 octombrie 2020, 5:33 PM | Comunicate contra cost

    0

    O delegație a consilierilor locali ai alianței USR PLUS s-a întâlnit astăzi cu primarul orașului, domnul Călin Bibarț. Subiectele discutate au fost cele pe care ni le-am asumat în prealabil: structura comisiilor din cadrul CLM, transparență în adoptarea proiectelor, situația Covid, alegerea viceprimarilor.

    Am propus o structură nouă a comisiilor de specialitate din cadrul CLM, unde noi considerăm că trebuie să se desfășoare cea mai mare parte a dezbaterii și a negocierilor. Motivul este de a da o mai mare consistență discuțiilor și de a asigura o specializare a membrilor acestor comisii, ceea ce se poate obține atunci când subiectele atribuite sunt similare.

    Concret, am propus ca prima comisie să fie dedicată problemelor care țin de buget, finanțe, activități economice, fără a aduce modificări situației curente. În ceea ce privește cea de a doua, dorim ca ea să se ocupe de urbanism, amenajarea teritoriului, agricultură, patrimoniu, scoțând protecția mediului și turismul din competența actualei comisii. Aici am discutat dacă agricultura mai merită păstrată, având în vedere că are o pondere foarte redusă.

    A treia comisie propusă se va ocupa de servicii publice și protecția mediului, iar a patra de sănătate, familie, muncă și protecție socială. Practic, am divizat actuala comisie numărul patru în două, cea amintită și una nouă, a cincea, care va dezbate teme legate de educație, cultură, culte, copii, tineret, sport și turism.

    Am adus apoi în discuție nevoia de a face cât mai transparent procesul de luare a deciziilor, prin anunțarea din timp a proiectelor și prin întâlniri cât mai dese. Domnul Lazăr Faur, participant din partea PNL, a apreciat nevoia de a construi punți de încredere între cele două partide și nu numai, pentru a facilita dezbaterea și a optimiza procesul decizional. Totodată, a avansat ideea ca fiecare partid din CLM să preia președinția unei comisii, propunere cu care noi am fost de acord.

    Discuțiile privitoare la desemnarea viceprimarilor s-au limitat la expunerea pozițiilor anterioare ale celor două partide, urmând ca mâine să avem o nouă întâlnire. Totodată, am solicitat să luăm în discuție situația legată de epidemia de Covid-19, să identificăm în ce fel se poate implica mai mult administrația locală a Aradul în limitarea răspândirii bolii și a consecințelor sale.

    Comunicatul de față a fost publicat contra cost. Conținutul acestuia reprezintă în mod exclusiv punctul de vedere al partidului / organizației mai sus amintit/e, pentru care Redacția Special Arad nu-și asumă nicio responsabilitate.

    Urmărește Special Arad și pe Google News, Twitter, LinkedIn și Instagram!

    Distribuie articolul

    Scrie un comentariu

    7 + 5 =

    Redacția Special Arad își rezervă dreptul de a selecta și a modera comentariile în funcție de relevanța lor față de subiect. Comentariile care nu fac referire la subiectul prezentat nu vor fi aprobate. De asemenea, răspunderea juridică aparține autorului comentariului.